„Sectorul 2 are cea mai mare piață agro-alimentară din țară și aglomerație pe măsură. De când a fost declarată starea de urgență în România, am luat o serie de măsuri de protecție și de limitare a circulației persoanelor, dar cu cât ne apropiem de sărbătorile pascale, numărul clienților crește zilnic”, declară Dan Cristian Popescu
„Pentru a veni în întâmpinarea cererii crescute și pentru a preveni aglomerația, am hotărât să deschid mai multe piețe volante în zonele aglomerate, pentru a ajuta locuitorii sectorului 2 să se aprovizioneze mai ușor. Aceste piețe vor funcționa în Săptămâna Mare, începând de marți, până sâmbătă, cu un program prestabilit, între 09.00 și 13.00 și sunt localizate în: zona Andronache- Biserica din strada Periș, intersecția Vatra Luminoasă cu Maior Coravu, Bulevardul Basarabia-intrarea în Parcul Național și intrarea din zona restaurantului Arena, Șos. Colentina-McDonald’s, Piața Cernăuți, intersecția Șos. Moșilor cu str. Mihai Eminescu, Piața Cremenița, intersecția Șos. Iancului cu Șos. Mihai Bravu, Șos. Pantelimon- vizavi de liceul Lucian Blaga, Șos. Iancului nr.9, Șos. Ștefan cel Mare-Club Sportiv Dinamo, str. Maior Coravu-intrare Stadion Național, fosta Piață Morarilor, Bld. Lacul Tei nr.2, Parcul Florilor-trotuar, intrare Parc Floreasca din str. Glinka.
Dacă vom avea cereri de la cetățeni, am în vedere deschiderea piețelor volante și în alte zone decât cele stabilite deja”, continuă viceprimarul Sectorului 2
„În interiorul Pieței Obor, atât în hala nouă, cât și în cea veche, măsurile sunt implementate și respectate, marfa e acoperită cu folie transparentă, comercianții poartă mănuși și măști de protecție, accesul clienților se face organizat, cu prioritate seniorii, între orele 11-13. Mai mult, am prelungit programul de funcționare în Săptămâna Mare până la ora 19.00 cel puțin”, încheie viceprimarul sectorului 2