Dan Diaconescu, condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare

Judecătoria Constanţa l-a condamnat pe Dan Diaconescu la câte cinci ani şi nouă luni pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu două minore şi la câte un an de închisoare pentru comiterea infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată.

„În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopeşte cele trei pedepse, în sensul că aplică pedeapsa închisorii cea mai grea de 5 (cinci) ani şi 9 luni, la care adăugă o treime din totalul celorlalte pedepse (5 ani şi 9 luni, plus un an, plus un an, egal 7 ani şi 9 luni; o treime din 7 ani şi 9 luni, egal 2 ani şi 7 luni), respectiv 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind închisoarea de 8 (opt) ani şi 4 (patru) luni. În baza art. 60 C.pen., dispune executarea pedepsei de 8 (opt) ani şi 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenţie”, se arată în minuta instanţei.

De altfel, prezentatorului TV i-a fost interzis să fie ales în funcții publice.

„În baza art. 45 alin. 2 C.pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoanele vătămate T.A. (…) şi T.A. (…) ori de a se apropia de acestea, pe o durată de 3 ani.”

Dan Diaconescu trebuie să achite cheltuieli juridice în valoare de 35.000 de lei

Totodată, acesta este obligat să achite 35.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare: 18.000 lei pentru urmărirea penală şi 17.000 lei pentru judecată.

Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Acuzațiile aduse

Procurorii l-au trimis în judecată pe Dan Diaconescu pentru săvârşirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale) şi a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale). El este acuzat și de alte fapte ilegale pe care le-ar fi săvârșit în anul 2020.

„În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele: În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

„În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa”, au precizat procurorii constănţeni.