Patronul OTV, Dan Diaconescu, a criticat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, decizia Consiliul Naţional al Audiovizualului privind ridicarea licenţei postului de televiziune, susţinând că această hotărâre are un substrat politic.
"Este pentru prima oară când în Uniunea Europeană se închide un post de televiziune. Mi-aş fi dorit ca niciodată să nu se întâmple aşa ceva", a afirmat Diaconescu.
El a amintit că în 2002 postul a mai fost închis o dată.
"Azi, toţi membrii CNA au fost de acord cu această decizie. A fost o judecată sumară şi o execuţie perfectă, deşi încalcă toate regulile jocului. (…) Numai un orb sau un naiv nu vede substratul politic al deciziei istorice de azi", a susţinut patronul postului tv.
Dan Diaconescu a spus că începând de miercuri această chestiune va fi pusă "pe tapet" şi la Parlament şi tot de miercuri va fi pusă "în discuţia instanţelor".
Consiliul Naţional al Audiovizualului a ridicat, marţi, licenţa de emisie SC OCRAM Televiziune SRL pentru postul Oglinda TV (OTV). Decizia, adoptată în unanimitate, intră în vigoare de la momentul informării postului de către CNA.
Sursa: Agerpres