Dan Diaconescu s-a prezentat astăzi, la ora 10.00, la sediul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru a semna contractul de vânzare - cumpărare a acţiunilor Oltchim.
Dan Diaconescu a venit, aşa cum a promis, la Ministerul Economiei pentru a semna contractul. Acesta a declarat că în ultimele zile a fost urmărit de serviciile secrete şi cazul acesta îl depăşeşte pe cel al Elodiei.
"Din păcate în ultimele zile nu mai vorbeşte nimeni de combinat, se pare că doar noi mai suntem interesaţi de redeschiderea combinatului, de locurile de muncă, de plata salariilor. E prima dată când cel care a câştigat privatizarea e ameninţat de guvernanţi cu închisoarea", a declarat Diaconescu.
Acesta a mai spus că are banii pentru Oltchim şi nici nu se gândeşte să se retragă, însă nu crede că va semna contractul azi deoarece sunt foarte multe lucruri de discutat. Acesta a chemat la discuţii şi sindicaliştii Oltchim.
Dan Diaconescu a anunţat vineri că se va asocia cu alţi investitori, va finaliza procesele cu PCC, acţionarul minoritar al combinatului vâlcean şi că dispune de suma de 203 milioane lei pentru semnarea contractului de vânzare – cumpărare cu statul român.
Investitorul a adăugat că este pregătit şi pentru licitaţiile pentru CFR Marfă, CFR Călători şi Tarom.
Dan Diaconescu a fost declarat vineri adjudecatar al licitaţiei cu ofertă în plic pentru achiziţionarea a 54,8% din capitalul social al Oltchim Râmnicu Vâlcea. Oferta depusă de acesta a înregistrat punctajul maxim, de 100 de puncte, oferta fiind în valoare de 203.149.054, 08 lei. Oferte pentru pachetul de acţiuni au mai fost depuse de Chimcomplex Borzeşti, care a obţinut 9,26 puncte, şi AISA Invest – 14,77 puncte.
Creanţele Electrica şi AVAS nu s-au vândut. Pentru creanţa AVAS o fost depusă o singură ofertă, în bloc, de către PCC, ofertă ce a primit 0,74 puncte. Pentru creanţa Electrica, oferta Chimcomplex Borzeşti a întrunit 30,7 puncte, însă preţul minim pentru care Electrica ar fi fost dispusă să vândă creanţa era mai mare decât cel oferit, motiv pentru care creanţa nu s-a vândut.
După primele şase luni din acest an, Oltchim a raportat pierderi de 188,236 milioane de lei şi datorii de peste 2,6 miliarde de lei. Plăţile restante depăşeau 910 milioane de lei. În primele şase luni din 2012, Oltchim a derulat afaceri de 540,6 milioane de lei.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat anul 2011 cu pierderi nete de 278,342 milioane lei şi datorii de peste 2,539 miliarde de lei. Compania are un număr mediu de angajaţi de 3347 persoane