Dan Diaconescu merge în judecată

Tribunalul Constanța a respins contestația formulată de Dan Diaconescu împotriva deciziei Judecătoriei Constanța, din noiembrie 2023. Prin această hotărâre, instanța a confirmat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul în care fostul patron al OTV este acuzat de act sexual cu minor în formă continuată.

„În baza art. 347 C.p.p. rap la art. 346 alin.2 C.p.p. respinge, ca nefondata, contestaţia formulată de contestatorul inculpat DIACONESCU CRISTIAN DAN, impotriva incheierii nr.921/22.11.2023, pronuntata de judecatorul de camera preliminara, in dosarul nr. 20152/212/2023/a1 al Judecatoriei CONSTANTA. In baza art. 275 alin.2 C.p.p. obligă contestatorul inculpat DIACONESCU CRISTIAN DAN, la plata sumei de 1800 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 20.05.2024, prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin mijlocirea grefei instanţei“, arată instanța.

După încheierea fazei preliminare în cameră preliminară, dosarul este trimis înapoi la Judecătoria Constanța pentru a fi judecat pe fond.

Acuzațiile aduse fostului patron OTV

În anul 2023, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța l-au deferit justiției pe Dan Diaconescu pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a mai multor infracțiuni, printre care act sexual cu un minor în formă continuată (2acte materiale), act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), folosire a prostituției infantile în formă continuată (2 acte materiale) și folosire a prostituției infantile în formă continuată (2 acte materiale).

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a transmis că „în concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele: În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”.

OTV, Dan Diaconescu
Dan Diaconescu, OTV; SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Dan Diaconescu, acuzat și de fapte petrecute în anul 2020

Potrivit procurorilor constănțeni, „în jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa”.