Dan Diaconescu revine pe micul ecran după 12 ani. OTV renaște pe Job TV
După o interdicție de 12 ani, Dan Diaconescu s-a întors în televiziune, debutând luni seară pe canalul Job TV, un post local cu acoperire în București și Ilfov.
Realizatorul TV a anunțat încă de pe TikTok această revenire, sugerând chiar posibilitatea ca Job TV să preia brandul OTV. Însă, întrebările legate de viitorul postului rămân deschise, iar autoritățile monitorizează îndeaproape situația.
Diaconescu: „De poimâine încolo expiră interdicția de 12 ani”
În emisiunea sa de debut pe Job TV, Dan Diaconescu a primit mesaje de la telespectatori și a evitat să ofere un răspuns clar despre o posibilă rebranduire a postului.
Întrebat dacă Job TV își va schimba numele în OTV, a răspuns doar că „nu pot să răspund la asta, nu pot să răspund”, potrivit paginademedia.ro.
Postul Job TV este deținut de Sorinel Voinea, iar licența sa a fost acordată de CNA în 2019, printr-un program de finanțare Start-Up Nation. În 2023, CNA a aprobat schimbarea acționarului televiziunii, iar recent Voinea a solicitat extinderea acoperirii postului.
Cu toate acestea, după ce a fost chemat în fața Consiliului Național al Audiovizualului, și-a retras cererea, susținând că Job TV deja emite la nivel național. CNA s-a autosesizat pentru a verifica dacă televiziunea respectă licența inițială, care permite difuzarea doar în București și Ilfov.
![televizor, telecomandă](https://media.capital.ro/wp-content/uploads/2023/08/televizor-e1692251282773.jpg)
Job TV, legături cu Ambasada Rusiei
Publicația G4Media a dezvăluit în aprilie 2023 că televiziunea Job TV își desfășura activitatea într-o clădire aparținând Ambasadei Rusiei la București.
De asemenea, fiica lui Dan Diaconescu promova Job TV ca fiind „prima televiziune de îmbogățire”, axată pe criptomonede, pariuri, bursă, gaming și locuri de muncă. Încă de atunci, existau zvonuri că Diaconescu ar fi în spatele proiectului.
Dan Diaconescu a fost condamnat în 2015 la cinci ani și șase luni de închisoare pentru șantaj. Pedeapsa sa a inclus și interdicția de a apărea pe posturile TV timp de cinci ani după eliberare. Luni seară, realizatorul și-a început din nou activitatea pe micile ecrane, susținând că perioada de interdicție s-a încheiat.