‘Ar fi existat, legal, un termen de 10 zile pentru încheierea contractului, însă oferta lui Dan Diaconescu şi OPSPI permit să se semneze contractul de vânzare cumpărare de acţiuni, luni, la ora 10.00. Preţul trebuie să fie plătit la semnarea contractului. Dar putem să îl semnăm şi luni după-amiază şi marţi’, a declarat, vineri, la finalul licitaţiei cu ofertă în plic, Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.
Acesta a precizat că ‘toate detaliile privind contractul de privatizare s-au aflat în caietul de sarcini cu care Dan Diaconescu a participat la licitaţie’.
Dan Diaconescu a anunţat vineri că se va asocia cu alţi investitori, va finaliza procesele cu PCC, acţionarul minoritar al combinatului vâlcean şi că dispune de suma de 203 milioane lei pentru semnarea contractului de vânzare – cumpărare cu statul român.
‘Vor veni şi parteneri de afaceri alături de noi, procesele dintre acţionarul majoritar şi minoritar vor lua sfârşit’, a afirmat Dan Diaconescu.
De asemenea, acesta a subliniat că are nevoie de ajutor din partea statului român pentru cumpărarea Arpechim.
‘Avem nevoie din partea statului să ne ajute să cumpărăm rafinăria de la austrieci şi CET-urile, mina de sare de lângă combinat. Este o rugăminte, nu are legătură cu licitaţia în sine’, a spus Diaconescu.
Investitorul a adăugat că este pregătit şi pentru licitaţiile pentru CFR Marfă, CFR Călători şi Tarom.
Dan Diaconescu a fost declarat vineri adjudecatar al licitaţiei cu ofertă în plic pentru achiziţionarea a 54,8% din capitalul social al Oltchim Râmnicu Vâlcea. Oferta depusă de acesta a înregistrat punctajul maxim, de 100 de puncte, oferta fiind în valoare de 203.149.054, 08 lei. Oferte pentru pachetul de acţiuni au mai fost depuse de Chimcomplex Borzeşti, care a obţinut 9,26 puncte, şi AISA Invest – 14,77 puncte.
Creanţele Electrica şi AVAS nu s-au vândut. Pentru creanţa AVAS o fost depusă o singură ofertă, în bloc, de către PCC, ofertă ce a primit 0,74 puncte. Pentru creanţa Electrica, oferta Chimcomplex Borzeşti a întrunit 30,7 puncte, însă preţul minim pentru care Electrica ar fi fost dispusă să vândă creanţa era mai mare decât cel oferit, motiv pentru care creanţa nu s-a vândut.
După primele şase luni din acest an, Oltchim a raportat pierderi de 188,236 milioane de lei şi datorii de peste 2,6 miliarde de lei. Plăţile restante depăşeau 910 milioane de lei. În primele şase luni din 2012, Oltchim a derulat afaceri de 540,6 milioane de lei.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat anul 2011 cu pierderi nete de 278,342 milioane lei şi datorii de peste 2,539 miliarde de lei. Compania are un număr mediu de angajaţi de 3347 persoane.
Sursa: Agerpres
Dan Diaconescu ar trebui să semneze astăzi contractul de vânzare – cumpărare a acţiunilor Oltchim
24 septembrie 2012, 12:37
Ultima modificare în 24 septembrie 2012, 15:37
Dan Diaconescu este aşteptat luni, la ora 10.00, pentru a semna cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri contractul de vânzare - cumpărare a acţiunilor Oltchim. Acesta trebuie să plătească însă suma de 203 milioane lei, cu care a fost adjudecată licitaţia pentru privatizarea combinatului vâlcean.
Etichete: contract,
dan diaconescu,
oltchim,
oltchim râmnicu-vâlcea
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook