Procedura de selectare a investitorului pentru privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi amânată până în 20 septembrie, a declarat, luni, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu.
Dan Diaconescu susţine că a solicitat suspendarea privatizării Oltchim din cauza timpului limitat pentru studierea caietului de sarcini, a aplicării penalităţilor la datoriile în euro ale combinatului şi a incertitudinii legate de cumpărarea Arpechim la pachet cu societatea vâlceană.
‘Am solicitat suspendarea pentru că timpul a fost foarte scurt şi dorim să înfiinţăm SC Proprietatea Poporului. Timpul pentru studierea şi completarea caietelor de sarcini a fost limitat’, a declarat acesta, luni, la deschiderea ofertelor de privatizare a Oltchim.
‘Nu din cauza privatizării am depus cerere de amânare, ci din cauza celor întâmplate în AGA Oltchim din 10 septembrie, când, de faţă cu acţionarii a fost încălcată legea. Oricărei datorii în euro a unei firme către AVAS nu i se adaugă penalităţi. În cazul Oltchim, asta a crescut datoria’, a arătat Diaconescu.
Potrivit acestuia, nu există garanţia că investitorul care va cumpăra Oltchim poate cumpăra şi Arpechim, aşa cum prevede memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional.
Dan Diaconescu a depus o cerere pentru emiterea unei ordonanţei preşedinţiale în vederea suspendării privatizării Oltchim, termenul stabilit pentru judecare fiind 24 septembrie 2012. Acesta a mai depus şi o cerere de anulare a contractului de privatizare şi de suspendare a procedurii, primul termen pentru judecarea cererii fiind stabilit de instanţă pe 7 ianuarie 2013.
De asemenea, mai există două cereri de amânare a privatizării depuse de Gazprom şi Pegamont România.
Luni este termenul limită pentru depunerea ofertelor în vederea privatizării combinatului din Râmnicu Vâlcea.
‘Nu excludem şi ne dorim ca cel puţin una dintre ele (oferte – n.r.) să fie din partea unei mari companii din Rusia. În general, pentru Oltchim ne-am dori un mare investitor din Rusia pentru că este o ţară cu foarte multe resurse şi cu foarte mari cantităţi de combustibili fosili. Este o ţară care poate să furnizeze ţiţei rafinăriei Arpechim şi altor rafinării din România şi aceasta ar ajuta foarte mult Oltchim. Binenţeles că i-ar ajuta şi pe investitori, România are capacităţile industriale necesare pentru a pune în valoare o asemenea investiţie’, a afirmat şeful OPSPI, Remus Vulpescu.
Caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim a fost cumpărat de 13 companii, iar licitaţia ar urma să fie organizată pe 18 septembrie.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 24 august, Memorandumul prezentat de Ministerul Economiei care propune schimbarea strategiei de privatizare a societăţii comerciale Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Memorandumul propune privatizarea Oltchim prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de statul român la SC Oltchim SA, reprezentând 54,8% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi S.C. Electrica S.A., însumând 1,8 miliarde lei, adică 56% din totalul datoriilor combinatului vâlcean.
SURSA; Agerpres