Banca Transilvania, prin intermediul casei de brokeraj BT Securities, solicită Bursei de Valori Bucureşti derularea unei vânzări speciale de executare silită a lui Dan Ioan Popp şi Carmen Daniela Săndulescu, fondatorii dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor, în contul unor datorii pe care cei doi le au la această instituţie.
Solicitarea de executare se aplică pachetului de acţiuni pe care cei doi le deţin în cadrul Impact şi care reprezintă un sfert din capitalul societăţii.
„Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Lex prin reprezentantul legal Lapugeanu Paul Mugurel solicită ca tranzacţia să fie exectuată doar în cazul execuţiei integrale a ordinului de vânzare a celor 51.713.535 de acţiuni Impact aparţinând debitorilor Popp Ioan Dan (32.617.241 de acţiuni) şi Săndulescu Carmen Daniela (19.096.294 acţiuni)“, se arată în solicitarea BT Securities.
La preţul de astăzi al acţiunilor Impact, valoarea pachetului de 25% din companie valoarează 6,25 mil. lei.
Dan Ioan Popp, care deţine în prezent 16,5% din titlurile Impact, a fost înlocuit, în aprilie anul trecut, din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie cu Dimitris Sophocleous, fost director financiar al A&D Pharma. Carmen Săndulescu a demisionat din funcţia de director executiv la începutul acestui an. Momentan Impact este condusă de Ştefan Gheorghiu, care de la preluarea mandatului de director general a schimbat strategia de vânzări a companiei prin reduceri substanţiale de preţuri.
Vânzările Impact Developer & Contractor au crescut anul trecut cu 45% după ce în toamnă compania a aplicat reduceri drastice de preţuri la locuinţele din Oradea, însă mişcarea a condus la înregistrarea unor pierderi din exploatare.
Pe parcursul lui 2012, Impact a vândut, cu plata integral sau în rate, 100 de locuinţe, la care se adaugă 23 de unităţi date spre închiriere. Tot anul trecut au fost vândute loturi de teren în suprafaţă de 5.547 mp. Valoarea locuinţelor şi terenurilor înstrăinate a fost cu 15% mai mare decât în 2011, însumând 31,6 mil. lei, dintr-un portofoliul total de terenuri şi locuinţe evaluat la peste 370 mil. lei.
Activitatea financiară a Impact a generat o pierdere de 6 mil. lei, din care 2,6 mil. lei reprezintă pierderi din diferenţe de curs valutar aferente creditelor în euro şi 3,4 mil. lei reprezintă cheltuieli cu dobânzi.
Datoriile pe termen lung s-au diminuat cu 29,5 mil. lei, în principal ca urmare a rambursării creditelor, dar şi datorită reclasificării creditelor de la datorii pe termen lung la datorii pe termen scurt. În anul 2012 au fost rambursate credite în valoare de 25,3 mil. lei, iar disponibilităţile companiei înregistrate la sfârşitul anului 2012 au fost de 1,5 mil. lei, în scădere cu 82% faţă de anul 2011 în principal datorită plăţii creditelor scadente.
Citiţi şi