Eurodeputatul PNL Dan Motreanu a anunțat că, în prezent, Comisia Europeană revizuiește Planul strategic privind tehnologiile energetice (Planul SET), luând în calcul înființarea unui grup de lucru pentru implementare în domeniul energiei eoliene.
Cum se pot recicla paletele vechi ale turbinelor eoliene?
Eurodeputatul PNL Dan Motreanu a anunțat marți, 25 aprilie 2023, că el și alți europarlamentari s-au adresat Comisiei Europene (CE) pentru a discuta despre dificultatea de a recicla palatele vechi ale turbinelor eoliene. Potrivit spuselor sale, comisarul european pentru mediu, oceane și pescuti, Virginijus Sinkevičius, le-a reamintit că statele membre UE trebuie să se asigure că turbinele eoliene scoase din uz fac, la fel ca orice alt flux de deșeuri, obiectul unei gestionări a deșeurilor care respectă Directiva-cadru privind deșeurile.
Dan Motreanu a reamintit, totodată, că CE a sprijinit deja proiectele de îmbunătățire a reciclării paletelor vechi ale turbinelor eoliene prin Programul UE pentru mediu și politici climatice sau Proiectul FiberEUse din cadrul programului Orizont 2020.
„Împreună cu mai mulți colegi europarlamentari, am adresat Comisiei Europene o întrebare referitoare la dificultatea de a recicla paletele vechi ale turbinelor eoliene în UE. Materialele – fibrele de sticlă și polimerii de plastic – nu pot fi separate cu ușurință. Parcurile eoliene contribuie la realizarea securității energetice și a strategiei de mediu a Europei. În plus, parcurile eoliene aduc beneficii economice prin crearea de locuri de muncă și investiții în comunitățile locale, adesea rurale.
Comisarul european pentru mediu, oceane și pescuti, Virginijus Sinkevičius, a menționat în răspunsul oferit că statele membre trebuie să se asigure că turbinele eoliene scoase din uz fac, la fel ca orice alt flux de deșeuri, obiectul unei gestionări a deșeurilor care respectă Directiva-cadru privind deșeurile.
Comisia a sprijinit deja proiecte de îmbunătățire a reciclării paletelor, prin Programul UE pentru mediu și politici climatice sau Proiectul FiberEUse din cadrul programului Orizont 2020. Obiectivul este urmărit în continuare de proiectele Orizont Europa aflate în curs de derulare.
Programul de lucru Orizont Europa pentru perioada 2023-2024 include mai multe subiecte privind energia eoliană, în care circularitatea figurează ca element transversal. În prezent, Comisia revizuiește Planul strategic privind tehnologiile energetice (Planul SET), luând în calcul înființarea unui Grup de lucru pentru implementare în domeniul energiei eoliene”, a scris, marți, Dan Motreanu pe contul său de Facebook.
În 2022, turbinele eoliene și panourile fotovoltaice au furnizat 12% din producţia globală de electricitate
În 2022, turbinele eoliene şi panourile fotovoltaice au atins un nivel record de 12% din producţia globală de electricitate, fiind în creştere faţă de producția de doar 10% din 2021.
În ciuda acestui fapt, turbinele eoliene şi panourile fotovoltaice sunt în continuare cu mult în urma cărbunelui, care rămâne principala sursă mondială de electricitate, potrivit unui raport publicat miercuri, 12 aprilie 2023, de think tank-ul Ember.
Pentru cel de al patrulea raport anual „Global Electricity Review”, sursa citată a analizat datele despre producţia de electricitate din 78 de ţări care, împreună, sunt responsabile pentru 93% din cererea mondială de electricitate.
Concluzia este că, anul trecut, toate sursele de energie regenerabilă, plus energia nucleară, au fost responsabile pentru 39% din producţia mondială de electricitate, un nivel record potrivit autorilor raportului respectiv, restul fiind acoperit de combustibilii fosili (gaze naturale, petrol, cărbune).