Dan Negru reacționează în urma controversei de la TVR! Omul de televiziune subliniază că faptele întâmplate recent par a fi doar începutul iar acest lucru a fost dintotdeauna „marea încercare a TVR”.
„E scandal in TVR zilele astea… Și ăsta pare sa fie doar începutul! Totuși, respectul pentru oameni e marea încercare a TVR. Dintotdeauna!
Pe Cristian Țopescu l-au dat afară și azi, după moarte, ii ridică statui. Iosif Sava, o legendă TVR, a fost dat afară de pe o zi pe alta. Azi are o statuie in centrul Bucureștiului. Stere Gulea a fost directorul care l-a concediat, pe ranchiună personală, se zvonea atunci pe coridoare. L-a tras cineva la răspundere? Sava a plecat la PROTv și TVR a pierdut o legendă și un profesionist. N-a răspuns nimeni!
Brenciu, Divertis, Vlad Enachescu și alții, cu sutele, au avut porți deschise când au plecat.
Eu, prea mic in comparație cu cei amintiți, cănd am plecat din TVR și mi-am anunțat șefii ca o fac, toți m-au felicitat că plec la o tv comercială in loc să incerce să mă oprească .
N-a încercat NIMENI măcar să negocieze cu mine deși plecarea mea din TVR era pe prima pagină a ziarelor.
De 21 de ani, de când am plecat, am distrus TVR in mod constat in audiențe.
Chiar anul ăsta, Revelionul TVR, sămânța scandalului, a fost pe locul 5, la distanță uriașă de Revelionul meu de la Antena1, acolo unde am plecat acu’ 21 de ani. Oamenii sunt marea încercare a TVR-ului”, a scris Dan Negru pe Facebook.
Ce spune un senator despre situația din TVR
Senatorul Vlad Mircea Pufu a vorbit despre situația din TVR și programul pe care l-a avut în noaptea de Revelion. Conform informațiilor transmise de către acesta, este nevoie de o reformă profundă.
„Programul din seara de Revelion a lansat in spatiul public o intreaga dezbatere pe tema rolului pe care il mai are TVR in audiovizualul romanesc.
Un prilej tocmai bun de a lamuri, dupa 30 de ani, cateva aspecte esentiale fara de care aceasta institutie nu isi va gasi linistea pe mai departe.
Altfel, doar simpla plecare a managementului nu va rezolva nici pe departe problema. In opinia mea, ca membru in Comisia pentru Cultura si Media din Senatul Romaniei, TVR are nevoie de o reforma profunda, de pozitionare, de targetare, care sa raspunda la o intrebare simpla, asemanatoare oricarui proiect.
Carui tip de public se mai adreseaza TVR astazi? Nimanui sau tuturor…
Ori, la aceasta intrebare trebuie sa raspundem noi, cei care avem un cuvant de spus atunci cand apreciem rezultatele televiziunii publice.
Dorim o televiziune comerciala, masurata de ARMA , al carui management sa-l evaluam dupa rating si, implicit, dupa profit? Atunci, vom mai avea accidente ca acesta din seara de Revelion. Va promova mediocritatea si vulgaritatea sub pretextul cresterii audientei, cum de altfel s-a intamplat…
Las pentru alta discutie chestiunea cu profitul, in contextul in care parte din buget iti vine din subventie. Este total impotriva sensului afacerii in economia de piata.
Sau dorim ca TVR sa se intoarca la statutul ei de televiziune nationala? Sa dezvolte zona editoriala de publicistica, sa-si reia rolul educativ-cultural in societate.
Pentru asta desigur, mai putin vor conta cifrele de audienta si mai mult calitatea productiilor.
Locul a ceea ce ar trebui sa fie televiziunea publica nu il poate ocupa nimeni. Nu are cum. Trebuie sa fie singura reduta impotriva programelor ce abunda in promiscuitate pentru obtinerea audientei cu orice pret.
TVR are de atatia ani jurnalisti exceptionali pe care i-a ingropat profesional intr-o grila ce nu le ofera prea multe provocari. Detine logistica necesara , tehnicieni pregatiti , arhiva unicat.
Din pacate, a fi angajat in televiziunea nationala nu mai misca astazi pe nimeni! Ar trebui sa dea de gandit! Luati prin comparatie cu marile televiziuni europene de stat, BBC, Deutche Welle , Rai Uno etc. si veti vedea ca TVR e obligat sa-si recastige statutul, respectul si increderea telespectatorilor.
Pentru Romania e necesar sa se orienteze mai mult cu productii proprii spre piata europeana . Sa isi castige un loc in randul marilor distribuitori la targurile internationale de profil.
Daca nu vom lua aceste aspecte in calcul, doar plecarea Doinei Gradea nu va rezolva problema de fond a televiziunii publice si nu peste putin timp vom avea din nou un scandal al programelor fara gust, dar cu mult miros….”, a scris Vlad Mircea Pufu pe Facebook.