Dan Negru, prezentatorul emisiunii „Next Star” de la Antena 1, a cărei finală a avut loc sâmbătă, 17 iulie, a vorbit despre problemele pe care sportul din România le are în prezent. Mesajul vine în contextul Jocurilor Olimpice care se dispută în prezent la Tokyo și informațiilor apărute din ce în ce mai des în presă potrivit cărora performanțele românești nu sunt susținute financiar, nici de autorități și nici de sponsori.
Mesajul lui Dan Negru privind performanțele sportive românești
Prezentatorul de televiziune cunoscut de zeci de ani drept persoana care aduce cele mai mari audiențe în programele de Revelion, spune că toate performanțele sportive din România nu fac audiență cât un meci FCSB-Craiova, iar toți banii din publicitate și de la televiziuni trag doar la fotbal, în timp ce gimanastica, spre exemplu, nu face parte din targetul lor.
Mai mult, moderatorul TV a spus și povestea Andreei Tucaliuc care la 12 ani a devenit câştigătoare show-ului „Next Star“, de la Antena 1, cu un număr de contorsionism ieşit din comun, dar care nu avea bani să își cumpere costume de gimnastică noi astfel că mama sa o ungea mereu cu cremă astfelîncât să încapă în cele vechi.
„Toate victoriile sportive românești , din toate sporturile, nu adună laolaltă audiența pe care o face un meci FCSB-Craiova. Nu căutați vinovați, sportul românesc e despre noi! În fotografie e Andreea, gimnastă campioană. Costumele de gimnastică sunt scumpe și pentru că mama ei nu avea bani să i le cumpere pe măsură ce fetița creștea, o dădea cu cremă pe tot corpul astfel încât costumul rămas mic să-i alunece mai ușor pe corp. Lacrimile Andreei sunt după ce i-am dat un set de costume noi… Publicitarii, televiziunile, banii trag la fotbal. Andreea si sportul ei nu există in targetul lor”, a scris Dan Negru pe Facebook într-o postare extrem de apreciată.
Dan Negru sprijină sportul românesc pe Facebook
Dan Negru a postat recent pe contul său de facebook un mesaj primit de la fratele pugilistei Claudia Nechita, care s-a calificat în sferturile de finală ale categoriei 57 kilograme la Jocurile olimpice de la Tokyo, în care acesta explică ce ar însemna o medalie pentru româncă. Povestea sa de viață este de asemenea extrem de tristă și încărcată de sărăcie și probleme.
„Mi-a scris fratele Claudiei Nechita, care mâine luptă pentru o medalie! Medalia i-ar aduce o pensie viageră care ar scoate-o din sărăcie. Crescută doar de bunica ei, Claudia a cunoscut sărăcia de mică și ca să nu ajungă pe drumuri antrenorul ei a luat-o acasă, în familie, unde a crescut-o alături de copiii lui”, a scris Dan Negru, care ulterior a publicat și o fotografie cu mesajul trimis de fratele Claudiei.
„Sora mea a devenit prima femeie din istoria boxului feminin care a câștigat un meci la Jocurile Olimpice. La un moment dat a vrut să se lase pentru că nu a avut sprijin financiar. Antrenorii ei au luat-o la ei acasă. Asta spune multe despre statul român, care în loc să susțină tinerii sportivi, nu le oferă niciun sprijin”, a scris acesta.
Dan Negru mai are un proiect special la postul de televiziune Antena 1, emisiunea „Legendele”, o serie de interviuri cu personalități autohtone care spun poveștile din spatele a 10 fotografii pe care le fac publice pentru prima oară. Proiectul se bucură de audiențe importante.