Dan Negru, cunoscuta vedetă TV din România, s-a arătat oripilat de influencerii români care folosesc tot mai des apelativul „săracule” ca jignire. Acesta a criticat în termeni duri această sintagmă, făcând comparație cu ce se întâmplă în lumea civilizată.

Dan Negru, frapat de influencerii care folosesc termenul „săracule” ca jignire: Noi o privim cu aroganța roabelor cu șampanie

” ‘Săracule’ e o vorbă pe care o aud de multe ori și saracia a devenit azi batjocura unor influenceri sau vedete. In lumea civilizată există campanii împotriva sărăciei. Noi o privim cu aroganța roabelor cu șampanie din cluburile de fițe. L-am întâlnit zilele astea in Iasi pe Parintele Damaschin. Sunt mii de copii amărâți, de familii nevoiașe care-i poartă recunoștința. Parintele Damaschin e lecția pe care n-o vedem. Când eram mic, bunica m-a învățat să nu-i umilesc niciodată pe cei amărâți, pe cei loviți de soartă pentru că nu știi in care din ei s-a ascuns Iisus. România e țara cu cei mai mulți copii expuși la sărăcie din Europa! Printre ei, undeva, e ascuns Iisus. Pe ei ni-i trimite sfântul să ne-ncerce mila…” este mesajul transmis de Dan Negru.

Astfel, moderatorul TV pare să nu îi agreeze pe influencerii care au cunoscut un succes foarte rapid, astfel încât nu sunt familiarizaţi cu greutăţile, ci sunt obişnuiţi cu câştiguri foarte mari şi rapide.

„Nu-mi place abundența, inflația. E o inflație de podcasturi, toți au povești de spus, toți au păreri, oricât de idioți ar fi. Inflația asta de păreri e nocivă, ar trebuie să existe o cenzură democratică și să nu lăsam orice stupid să aibă o părere. De asta cred că podcasturile garantează prostia prin invitații care adeseori au minte puțină și orgoliu mult. E o modă care rezistă atâta vreme cât YouTube e dispus să plătească prostia, pe cei care prin podcasturi aduc invitați de toate tipurile”, a mai spus Dan Negru pentru Ciao.ro.

Critici pentru piața TV din România

Prezentatorul a criticat și piața TV din România. „Mă uit amuzat de niște ani de zile cum piața TV de la noi e un playback continuu, ce fac unii copiază alții. Aș râde dacă n-ar fi trist pentru că astfel de decizii au făcut ca televiziunea din România să piardă mult în fața online-ului”, a spus acesta.

„Nu mă duc la podcast-uri și le mulțumesc realizatorilor că m-au înțeles. Cu prietenul meu Măruță am fost la un pas de sfadă, Speak m-a înțeles din prima, dar alții au rămas supărați pe mine. Am fost la Andi (n.r. Andi Moisescu), demult, la începuturi. Îmi plac podcasturile. Damian (n.r. Damian Drăghici) s-a reinventat, Măruță (n.r. Cătălin Măruță) e vârf pe monden, Mihai (n.r. Mihai Morar) e radio-talk, pe Joe Rogan îl urmăresc de niște ani și țin pasul cu „Coin Talk” de pe Spotify”, a mai transmis Dan Negru.