Dan Negru critică reality show-urile. Prezentatorul spune că acestea trebuie să dispară
Prezentatorul a scris pe pagina sa de socializare că reality show-urile sunt numite „showuri de umilință” în culisele televiziunii.
„Văd multe reality-showuri la tv românești. Știu cu ce se mănâncă, nu doar că le-am prezentat dar am și creat unul care s-a difuzat la tv… În culisele televiziunii ele sunt numite „humiliation shows” (showuri de umilință) pentru că într-un reality show nu alegerea câștigătorului e cheia ci umilirea celui învins.
Atunci publicul se simte bine! Bucuria umilinței arată că nici până astăzi nu știm dacă oamenii sunt maimuţe sau maimuţele sunt oameni. OFCOM (CNA englezesc) a anunțat noi reguli pentru tv care „încalcă demnitatea umană”.
Miza acestor programe nu e câștigătorul ci învinsul față de care publicul trebuie să se simtă superior. În alegerea concurenților, vedete sau anonimi, contează factorul emoțional, bolile sau necazurile lor, cat de dispuși sunt să-și dezvăluie intimitatea… Așa e în toată lumea, nu noi am inventat umilința!”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Faccebook.
Sunt campanii masive împotriva acestor tipuri de formate TV
De asemenea, prezentatorul a amintit de faptul că există campanii masive împotriva acestor tipuri de formate TV. Chiar și așa, câștigurile financiare sunt în continuare uriașe.
„Sunt campanii masive împotriva acestor tipuri de formate tv dar câștigurile financiare încă sunt uriașe. Televiziunea FOX din America a lansat o campanie numită „More hope and less humiliation” (mai multă speranță, mai puțină umilință) prin care a eliminat din showurile lor exploatarea poveștilor de viață dramatice ale concurenților.
„Nu e nicio diferență între publicul de acu’ 2000 de ani care se bucura de umilința gladiatorilor din arene și publicul de azi care se bucură de umilința din reality televizate” spunea Tim David, șeful BBC.
Streamingurile, Netflix, YouTube n-au eliminat umilința din programele lor, dimpotrivă… „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi in lume”. Mă bucur de schimbarea mea, mă bucur de „Jocul Cuvintelor” sau de „Tu Urmezi”.
Mi-au trebuit niște ani ca să descopăr că sunt victorii care te coboară și înfrângeri care te ridică. Mi-au trebuit niște ani ca să descopăr că pentru a străluci, nu trebuie să stingi lumina celuilalt!”, a completat Dan Negru.