Fostul ministru al Comunicaţiilor în guvernarea Năstase, Dan Nica, a fost audiat, marţi, la ÎCCJ, ca martor în dosarul Poşta Română, în care sunt judecaţi foştii miniştri Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy, precum şi fostul şef al Poştei Române Mihai Toader.
Instanţa a respins cererea lui Tudor Chiuariu de a se declara secretă şedinţa de judecată până la pronunţarea în dosar, acesta invocând faptul că relatările jurnaliştilor aduc atingere demnităţii şi constituie o presiune asupra completului de judecată.
Judecătorii au apreciat că imparţialitatea magistraţilor nu este afectată de mediatizare. Dan Nica a declarat, la finalul audierii, că a fost citat ca martor al apărării.
"Nu am de unde să ştiu eu. L-am dat Poştei, ce au făcut mai departe să spună cei care ştiu mai bine", a afirmat Nica, întrebat ce s-a întâmplat cu imobilul care face obiectul acestui caz.
El a spus că a semnat titluri de proprietate pentru tot ce înseamnă terenuri ale Romtelecom, Poştă şi Radiocomunicaţii din toată ţara pentru că nu aveau niciun titlu, iar dacă era vorba de vreo privatizare cum a fost în cazul Romtelecom, ea se făcea pe un leu pentru că nu aveau valoare, neavând niciun teren.
Întrebat de ce în loc de suprafaţa iniţială de peste 12.000 mp a semnat doar pentru 8.200 mp, Nica a precizat că diferenţa aparţinea Ministerului Culturii şi a fost dată acestei instituţii.
Dan Nica a menţionat că, în perioada 1995-1996, Poştei i s-a dat acest teren la compensaţie cu clădirea de pe Calea Victoriei, care a aparţinut Muzeului de Istorie, pentru a nu se muta o instituţie importantă.
El a subliniat, în sala de judecată, că în perioada cât a fost ministru a semnat peste 15.000 de titluri de proprietate şi că printre acele titluri, mai mult ca sigur, a fost şi cel pentru imobilul din cauză.
Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că anumite aspecte din şedinţă sunt redate de unii jurnalişti într-un mod care aduc atingere prezumţiei de nevinovăţie.
"În acest mod se creează o impresie falsă la nivelul opiniei publice şi o presiune asupra completului de judecată şi mi se aduce o atingere a dreptului la reputaţie", a afirmat Chiuariu. El a spus că este "o campanie orchestrată de Monica Macovei", iar dacă aceste calomnii vor continua se va adresa instanţei pentru repararea prejudiciului.
Instanţa a acordat un nou termen în acest proces pe 8 iunie
Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy şi fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu au fost deferiţi justiţiei pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.
În acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată Dan Mihai Toader, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Companiei Naţionale Poşta Română SA (CNPR), Emanoil Lepădatu, director economic executiv al CNPR, şi Andrei Marinescu, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică al aceleiaşi companii, precum şi Ioan Folfă, administrator la SC TOPCADEX 99 SRL.
Potrivit DNA, în perioada 2005-2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a SC Imopost Developments SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza societatea, prin schimbarea situaţiei juridice a imobilului.
Prejudiciul în acest dosar este evaluat la peste 8,6 milioane euro.
Sursa: Agerpres