Fascinaţia faţă de piaţa de capital a apărut, în cazul actualului vicepreşedinte al Bursei de Valori Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul, cu mult timp înainte ca instituţia să se fi născut. În primii ani de după Revoluţie, ca bibliotecar la Camera de Comerţ şi Industrie a României, a avut ocazia să studieze istoria pieţei de capital româneşti, organizată în perioada interbelică pe lângă Camera de Comerţ. Dorinţa de a ajunge atât brok
Fascinaţia faţă de piaţa de capital a apărut, în cazul actualului vicepreşedinte al Bursei de Valori Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul, cu mult timp înainte ca instituţia să se fi născut.
În primii ani de după Revoluţie, ca bibliotecar la Camera de Comerţ şi Industrie a României, a avut ocazia să studieze istoria pieţei de capital româneşti, organizată în perioada interbelică pe lângă Camera de Comerţ.
Dorinţa de a ajunge atât broker, cât şi investitor pe piaţa de capital s-a putut materializa după înfiinţarea BVB. În 1997, a cumpărat primul pachet de acţiuni, în valoare de câteva mii de dolari, la Petrotel, preluată ulterior de Lukoil. Iar la puţin timp după prima investiţie, în acelaşi an, şi-a deschis şi o casă de brokeraj, Finaco Securities. Până acum, randamentele obţinute au făcut ca plasamentrele sale să ajungă de ordinul milioanelor de euro.
Investitor pe termen lung
Primele acţiuni cumpărate au rămas şi acum în portofoliul său, chiar dacă între timp societatea s-a delistat. „Înainte să se delisteze am cumpărat şi mai multe acţiuni. Chiar dacă este delistată, ea tot respectă regulile jocului unei companii comerciale. Mai am şi acum acţiuni, şi ca o investiţie de suflet, dar şi pentru că acolo se fac investiţii mari şi într-o zi poate se va vinde altcuiva, sau poate vor fi dividende substanţiale“, spune Dan Paul.
Pachetul de acţiuni achiziţionat în urmă cu zece ani şi păstrat până astăzi se poate spune că îl caracterizează pe vicepreşedintele Bursei ca investitor. Plasamentele sale sunt, în marea majoritate a cazurilor, realizate pe perioade medii sau lungi, ele fiind făcute după o analiză atentă a acţiunilor în cauză. „Se întâmplă foarte rar să fac speculaţii, şi nu tranzacţionez niciodată intraday. Sunt un investitor mai mult pe perioadă medie sau lungă. Studiez companii, stau pe acţiunile pe care le am, eventual cumpăr mai multe, iar în general la mine mediu sau lung înseamnă de la trei ani în sus. Studiez o companie mult timp, şi după aceea iau decizia repede dacă să cumpăr sau nu“, îşi explică Dan Paul strategia.
Faptul că investeşte pe perioade lungi îl ajută şi să scape de bătăile de inimă atunci când în piaţă au loc fluctuaţii mari de preţ, aşa cum au fost scăderile din primăverile anilor 2005 şi 2006. Un alt lucru benefic al strategiei respective este că, până acum, majoritatea acţiunilor din portofoliu i-au adus satisfacţii şi, mai ales, că şi de la puţinele care l-au dezamăgit încă mai poate spera într-o revenire.
Investiţia în derivate nu îi face cu ochiul deocamdată, însă nu din cauza riscurilor mai mari pe care le presupune un astfel de demers, ci pentru că nu crede în piaţa de la Sibiu. Atunci când BVB va implementa tranzacţii cu instrumente derivate însă, intenţionează să plaseze bani şi acolo.
În privinţa investiţiilor în străinătate, vicepreşedintele Bursei spune că deocamdată analizează o astfel de variantă, însă tot în conexiune cu deţinerile din ţară. „M-ar putea interesa, de exemplu, să cumpăr un pachet de acţiuni la OMV, care este acţionarul majoritar al Petrom, pentru a participa la adunarea generală şi a observa cum se văd de la Viena relaţiile dintre acţionarul OMV şi compania-fiică Petrom“, afirmă el.
Un alt lucru care îl caracterizează pe Dan Paul este faptul că, deşi este un fan al Bursei, vede fiecare plasament ca pe unul în compania respectivă, nefiind speriat dacă preţul de piaţă scade pentru o perioadă sau chiar dacă firma se delistează.
O astfel de perspectivă asupra lucrurilor l-a făcut ca, de-a lungul timpului, să fie unul dintre cei mai activi acţionari din piaţa de capital, implicându-se în viaţa tuturor companiilor la care are deţineri. „La cele mai multe societăţi unde am acţiuni merg la adunări generale, cer documente, mă uit dacă sunt respectate diverse reguli, mă uit pe datele financiare, încerc să înţeleg operaţiunile pe care le face societatea“, afirmă el.
Pasul următor, un fond de investiţii
În acest moment, are mai mult de 100 de poziţii, mai mari sau mai mici, deţinute în diverse companii, ceea ce îl împiedică să mai fie la fel de implicat ca în urmă cu câţiva ani.
În afară de implicarea în adunările generale, nu de puţine ori s-a întâmplat ca Dan Paul să îşi apere drepturile în instanţă, atunci când a considerat că se întâmplă un lucru în neregulă într-una din companiile deţinute. Cheltuielile cu plata avocaţilor nu au fost deloc mici, însă satisfacţia este pe măsură, reuşind de cele mai multe ori să remedieze problemele existente.
Unul dintre cele mai importante planuri de viitor ale lui Dan Paul este de a-şi crea un fond de investiţii în care să înglobeze toate deţinerile pe care le are acum în portofoliu, şi către care să atragă şi alţi investitori interesaţi. Experienţa sa va fi transferată practic către fond, iar acesta va acţiona ca o companie, va angaja avocaţi, va fi reprezentat în adunările generale. „Acum lucrez la concept, la cum va arăta această entitate. Ca idee de pornire, va fi o entitate în care voi încerca să atrag bani de la oameni care au o anumită situaţie financiară şi care nu îşi investesc în fond banii de casă, mai ales că probabil nu se va putea face exit timp de cinci ani de zile.
Acum scriu scenariul, după aceea urmează regia. În orice caz, va exista o sumă minimă pentru intrarea în acest fond, care va fi ori jumătate de milion de dolari, ori un milion“, îşi conturează Dan Paul strategia de viitor. De asemenea, el a dezvăluit că au avut loc şi discuţii cu potenţiali investitori, existând câteva persoane care au agreat ideea.
Investitorul Dan Paul
ÎNAINTE DE 1997, când şi-a deschis primul cont la Bursă, a deţinut acţiuni la mai multe companii, majoritatea start-up-uri.
Datorită păstrării acţiunilor pe perioade lungi, a avut până acum RANDAMENTE MARI la majoritatea companiilor pe care le deţine. În multe dintre cazuri, s-a aflat în situaţia de a cumpăra acţiuni la preţuri sub valoarea nominală, iar acum preţul este de câteva ori mai mare.
PONDEREA ACŢIUNILOR cotate la Bursă, în averea personală, este de peste 50%, existând şi momente în care procentul s-a apropiat de 100%.
DIN FEBRUARIE 2006, este preşedintele Asociaţiei Brokerilor şi vicepreşedinte al consiliului de administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.