Omul de cultură Dan Puric va reprezenta, în anul 2009, imaginea Băncii Comerciale Carpatica pe piaţă. Împărtăşind aceleaşi valori ca şi instituţia bancară sibiană Dan Puric s-a alăturat demersului BCC de promovare şi sprijinire a autohtonului prin manifestarile sale artistice. Astfel, Banca Comercială Carpatica va susţine demersurile culturale prezentate de artist transmiţând, totodată, mesajele sale clienţilor săi existenţi şi potenţiali, prin intermediul acestuia. „Ne aflăm într-o criză generalizată a materialităţii pe întregul glob pământesc care se suprapune pe o profundă şi lungă criză spirituală a umanităţii.
Pentru că Banca Comercială Carpatica va pleda întotdeauna pentru promovarea şi susţinerea forţei şi inteligenţei valorilor autentice româneşti, am dorit să colaborăm cu Dan Puric pe care îl apreciem pentru că a devenit un reper pentru mulţi dintre români reuşind să apese butonul de „reverse” al acestei involuţii confuze a unei lumi care tinde tot mai accentuat să se urâţească. Alături de Dan Puric dorim să împărtăşim oamenilor bucuria aniversării celor 10 ani de activitate pe care banca i-a parcurs”, declară dl Nicolaie Hoanţă, directorul general al Băncii Comerciale Carpatica.
Dan Puric este actor, scenarist, regizor şi dansator de stepp. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1985, la clasa profesorului Dem Rădulescu făcându-se repede remarcat prin calităţile de mim realizând o serie de spectacole prin îmbinarea elementelor de pantomimă, dans şi mişcare scenică. Preşedinte-fondator al Asociaţiei „Compania de Teatru Passe-Partout DP”, acesta a reuşit să adune în jurul său mai mulţi actori talentaţi cu care colindă lumea cu spectacolele realizate chiar de el. Trupa „Passe-Partout” a participat la festivaluri renumite din Germania, Elveţia, Franţa, Grecia, Slovacia, Croaţia, Bosnia, Ungaria, obţinând succese răsunătoare cu piesele: „Costumele”, „Made in Romania”, „Hic sunt leones”, „Visul”, „Don Quijote”.
Dan Puric a fost distins cu numeroase premii în ţară şi în străinătate, printre acestea numărîndu-se: Premiul Golden Arena la Festivalul Internaţional de Film de la Pola – Iugoslavia, pentru rolul principal din „Broken Youth”; Premiul Special la Al II-lea Festival al Pantomimiei de la St.Croix – Elveţia; Marele Premiu UNESCO pentru Dezvoltare Culturală; Marele Premiu la Festivalul One Man Show de la Chişinău; Premiul UNITER pentru Teatru Non-verbal, iar în anul 2000, a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler – pentru servicii excepţionale în cultură.