Până la finele acestui an vor fi inauguraţi 140 de kilometri de autostradă, a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova
‘Aşa cum am promis, până în decembrie anul acesta vom avea 140 de kilometri de autostradă inauguraţi. Se va da în folosinţă, până la sfârşitul anului, Lugoj-Deva, lotul 1, şi Orăştie-Sibiu, loturile 1,2,3 şi 4, cu o mică rezervă pe care o am pe lotul 3, acolo unde a fost acea alunecare de 6 kilometri de teren şi unde este posibil ca în loc de decembrie să se termine în aprilie’, a subliniat Şova.
Acesta a precizat că, în urmă cu 10 zile, s-a semnat un nou grafic de lucrări cu constructorii, în conformitate cu care lucările se vor termina în decembrie.
‘Acum 10 zile s-a semnat un nou grafic de lucrări cu constructorii, în conformitate cu care lucrările se vor termina în decembrie. Dacă vremea nu va permite, lucrările se vor termina în aprilie’, a mai spus Şova.
SURSA: Agerpres