‘Toţi banii care se dau astăzi pe autostrăzi sunt numai în Transilvania. Dacă ar fi venit critica asta de la parlamentari din Moldova sau din Ţara Românească cred că putea să fie justificată. Dar să vină din Transilvania, unde se bagă toţi banii, mi se pare chiar caraghios. (…) Dacă-mi permiteţi o glumă, sunt doar asfaltangiu, nu stabilesc şi pe unde trece autostrada, deci alţii au stabilit pe unde trece autostrada. E vorba de Coridorul IV pe care îl stabileşte Comisia Europeană, iar pentru Autostrada Transilvania am făcut tot ce am putut şi veţi vedea că în perioada următoare facem şi mai mult, în sensul că am băgat pe fonduri europene – şi premierul Ponta s-a chinuit personal, în luna mai, să introducă acest coridor Sebeş-Turda, care să lege Clujul de Coridorul IV. Acum trebuie să rezolvăm şi Turda-Suplacul de Barcău şi apoi la Borş, dar nu eu sunt cel care trasează’, a arătat Şova.
Ministrul a susţinut că i se pare ‘comic’ şi ‘hilar’ ca politicienii din Transilvania să acuze faptul că în Transilvania nu se fac autostrăzi. ‘Mi se pare puţin hilar pentru că dacă mă uit pe hartă toate investiţiile în autostrăzi de fac numai în Transilvania. Eu cred că somnul Boc ştie că Timişoara – mă rog, o spune că e în Banat – dar de la Timişoara până la Sibiu în harta noastră, pe care am învăţat-o în clasa a IV-a, e în Transilvania. În nici un caz nu e în Oltenia sau Dobrogea, Sebeş-Turda e în Transilvania’, a subliniat Dan Şova care a precizat că dacă ar fi primit astfel de critici din Moldova sau din sudul ţării, acestea ar fi fost justificate.
În privinţa acuzaţiilor formulate, joi, de parlamentari ai opoziţiei, printre care şi senatorul PDL Marius Paşcan, potrivit cărora masterplanul pe Transporturi nu este finalizat şi că astfel ar putea fi compromisă atragerea fondurilor europene, Dan Şova a subliniat că acesta aparţine de Ministerul Transporturilor.
‘Numai că nu mă ocup eu de master-plan, e la Ministerul Transporturilor – are rutier, naval, aerian şi CFR. La mine nu este decât rutierul şi una e să construieşti autostrăzi şi alta să faci politica în transporturi. Master-planul la nivel naţional care include toate tipurile de transporturi ţine de politica de transporturi şi se află la Ministerul Transporturilor, nu a fost niciodată în subordinea sau în coordonarea mea, nici nu am văzut master-planul în Transporturi, am văzut doar două anexe care se refereau la autostrăzi şi la drumuri naţionale. În rest nu am văzut absolut nimic. Nu este la mine, nu depinde de mine. Pot să vă spun că contractul pentru Master Planul de Transport a fost suspendat şi reziliat de doamna Boagiu şi reluat de domnul Fenechiu. Şi înţeleg că va fi terminat undeva până în februarie-martie, va fi definitivat. Oricum toată lumea trebuie să stea liniştită că acesta stă la baza alocării financiare pentru 2014-2020, deci va fi finalizat. Deci este la Transporturi, mă acuză degeaba’, a susţinut Dan Şova.
Senatorul PDL, Marius Paşcan, a solicitat joi Guvernului Ponta să precizeze ‘dacă autostrăzile care vor parcurge centrul ţării sunt incluse în Master Planul de Transport al României, pentru a beneficia de finanţare din bani europeni’. ‘Ne aflăm în prag de intrare în noul calendar financiar 2014-2020, iar fondurile europene nu pot fi atrase fără un astfel de document. Să nu uităm că Uniunea Europeană a retrimis Acordul de Parteneriat în ţară pentru a fi refăcut peste vară, întrucât Guvernul Ponta nu a fost în stare să precizeze ţinte concrete, iar până în prezent nici Master Planul pe Transporturi nu este definitivat, deşi ministrul Dan Şova anunţa în vară că acesta va fi gata în septembrie’, a susţinut Marius Paşcan.
SURSA: Agerpres