"Actele normative prezente privind licenţele de explorare - dezvoltare - exploatare a perimetrelor concesionate companiei Chevron nu conţin formularea , întrucât trebuie văzut mai întâi ce tip de resurse ar putea exista în acele perimetre", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, într-un interviu acordat Agerpres.
Recent, Guvernul a aprobat trei acorduri petroliere de concesiune de explorare – dezvoltare – exploatare în trei perimetre din Dobrogea, pentru compania Chevron România, potrivit unor hotărâri publicate în Monitorul Oficial.
Dan Suciu a precizat că în cazul Chevron nu s-a vândut niciun zăcământ şi nu s-a stabilit nicio exploatare. "Pur şi simplu, avem o serie de licenţe petroliere, care presupun în primii doi – patru ani fazele de explorare şi prospecţie. Abia apoi vom vedea dacă există hidrocarburile care să necesite un proces de exploatare comercială, ceea ce este un pas extrem de complicat şi durează foarte mult până vom ajunge în această situaţie care presupune restricţii de mediu suplimentare", a precizat Suciu.
Întrebat dacă în respectivele perimetre se pot exploata şi gaze de şist, purtătorul de cuvânt al Executivului a spus că în primul rând trebuie să se se afle ce resurse există aici şi că în actualele acte normative nu există expresia "gaze de şist". Potrivit acestuia, nu există o solicitare a companiei Chevron pentru desecretizarea unor anexe şi că doar prin efectul legii ele au primit acest statut, obişnuit pentru orice licenţă de explorare.
"Intenţia acestor acorduri ţine de un obiectiv strategic important: independenţa energetică a ţării. O putem obţine şi mizăm pe acest lucru în demersurile Guvernului", a mai precizat Suciu.