La împlinirea a 4 ani de la condamnarea sa în dosarul ICA, Dan Voiculescu scrie despre "lupta împotriva abuzurilor", cerându-le iertare persoanelor implicate în dosarul său și familiilor acestora.
"Ieri s-au împlinit patru ani de la un fapt odios. Lăsând la o parte persoana mea și durerea din familia mea, ceea ce regret cel mai mult este faptul că pentru a ajunge la mine, zece persoane, respectiv zece familii au avut de suferit. Le cer iertare și pe această cale.
În perspectivă, dacă aș fi pus din nou în situația de a alege între servilism și lupta cu abuzurile, aș alege tot demnitatea, onoarea și curajul.
Sper ca noua generație să înțeleagă lupta mea pentru dreptate și sper ca astfel de crime să nu se mai întâmple", a scris Dan Voiculescu pe blogul său.
În urma cu 4 ani, Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de închisoare în dosarul ICA, fiind liberat condiționat între timp.