După șapte ani la vârful uneia dintre principale companii internaționale din piața de marcomm, în 2006 Dana Bulat a făcut pasul în antreprenoriat lansând agenția United Media Services, care a reușit în scurt timp să devină una dintre primele companii de media din România.
Absolventă a unui program executive la London Business School, membră a Board-ului Director al UAPR, a fost reprezentanta României în juriul de media al Cannes Lions în 2019 și 2022.
Jaloane de mare importanță
„În ultima perioadă, ne-am concentrat pe diversificarea portofoliului nostru de digital services“, declară CEO-ul și ownerul United Media Services revistei Capital.
În acest sens, au fost dezvoltate departamente dedicate de data & analitics și SEO, pentru ca United Media Services să poată reprezenta, cât mai curând, un one-stop-shop în zona de digital marketing pentru clienți.
„Dedicăm, de asemenea, multă atenție automatizărilor și AI-ului, proiectele interne din ultima vreme având drept scop integrarea lor strategică în fluxurile de lucru.
În continuare, vom fi foarte activi în a dezvolta servicii care să ne permită să rămânem consultanți agili pentru clienții noștri, să identificăm surse solide de creștere pentru ei și oportunități de a spori eficiența campaniilor dezvoltate de UMS“, subliniază Dana Bulat.
Marile provocări
„Una dintre primele provocări pe care un antreprenor le întâmpină este reprezentată chiar de debut, cum este în cazul meu, trecerea de la o carieră de succes în domeniu la punerea pe picioare a unui business cu o traiectorie ascendentă“, spune proprietarul UMS.
„În opinia mea, cheia stă în curajul cu care înfrunți contextul în care te afli, înțelegerea că trebuie să fii adaptabil și să înveți permanent, știind unde vrei să te îndrepți profesional și având încredere în instinctele tale“, crede Dana Bulat.
De altfel, dacă ne gândim bine, acestea sunt atuu-rile principale cu care un antreprenor ar putea avea cele mai mari șanse de a rezolva provocările ulterioare, fie că este vorba despre a menține nivelul pe care l-a atins sau de a identifica noi oportunități de creștere.
Cum obținem succesul
„În primul rând, pentru noi, la United Media Services, încă de la început a fost esențial interesul pentru dezvoltarea echipei. Alocăm resursele necesare pentru a ne asigura că avem experți motivați care colaborează într-un mecanism perfect, pentru că știm că acest lucru este crucial pentru succesul businessului“, ne dezvăluie Dana Bulat din secretele afacerii.
„Ne bucurăm să anunțăm că am primit și recunoașterea «Best Places to Work», ceea ce validează și extern interesul nostru constant pentru crearea unui mediu de lucru în care fiecare coleg să își maximizeze potențialul“, subliniază CEO-ul.
Focusul pe construcția echipei are rezultate concrete: „Viziunea mea pentru companie a fost de la bun început să creez un nucleu centrat pe expertiză si inovație. Astfel, astăzi UMS dezvoltă strategii data-driven și o abordare centrată pe client, reusind nu doar să îndeplinească, ci să depășească așteptările clienților.”