Dana Jianu a avut puterea sa lupte intr-o lume a barbatilor chirurgi. "A fost o chemare. Intotdeauna mi-a placut chirurgia, pentru ca mi-a dat posibilitatea sa vad imediat rezultatul a ceea ce fac", spune Dana Jianu. Tanara doctorita a profitat de oportunitatile aparute dupa 90 in domeniul chirurgiei plastice, in ciuda limitelor de abordare si interes existente pe atunci. A ocupat primul din cele doua locuri de chirurgie plastica si reparatorie la secundariat si a incercat sa se specializeze c
Dana Jianu a avut puterea sa lupte intr-o lume a barbatilor chirurgi. „A fost o chemare. Intotdeauna mi-a placut chirurgia, pentru ca mi-a dat posibilitatea sa vad imediat rezultatul a ceea ce fac”, spune Dana Jianu. Tanara doctorita a profitat de oportunitatile aparute dupa 90 in domeniul chirurgiei plastice, in ciuda limitelor de abordare si interes existente pe atunci. A ocupat primul din cele doua locuri de chirurgie plastica si reparatorie la secundariat si a incercat sa se specializeze cu adevarat. Pentru ca in Romania chirurgia estetica era slab reprezentata la vremea aceea, s-a hotarat ca trebuie sa gaseasca o modalitate de a invata toate tainele profesiei in tari cu practica in domeniu.
In 1994, cand a primit acceptul unui chirurg estetician din Germania de a lucra impreuna, conducerea spitalului la care muncea i-a atras atentia ca ar putea sa nu mai gaseasca locul la intoarcerea in tara. Tanara doctorita nu a stat nici o clipa pe ganduri: „Mi-am asigurat singura toate cheltuielile, dar in doua – trei luni am invatat tot ce se efectua in domeniul chirurgiei estetice: lipoaspiratie, chirurgie faciala, chirurgia siluetei, de reductie si de augmentare a sanului, interventii care in 1994 nu se faceau in Romania. Am absorbit ca un burete.”
Al doilea pas mare pe drumul profesiei la care visa de copil l-a facut cu ajutorul Guvernului Marii Britanii. In toamna aceluiasi an a obtinut o bursa de la British Council. Timp de sase saptamani a invatat managementul sistemului privat sanitar, in paralel cu perfectionarea practica in chirurgia estetica. Asa a facut cunostinta, pentru prima data, cu planul de afaceri, sistemul calitatii totale si alte elemente de management despre care nu auzise nici la facultate si nici in practica spitalelor din Romania.
La intoarcere s-a decis sa deschida un cabinet particular. „Mana dreapta” in temerara intreprindere a fost sotul, de profesie tot chirurg. „Am cumparat un apartament in Piata Amzei, l-am amenajat corespunzator si am spus ca, daca nu merge afacerea, acesta ramane oricum o buna investitie careia ii putem da oricand o alta destinatie. Cererea in domeniul chirurgiei estetice era mica la vremea aceea, asa ca am inceput, impreuna cu sotul meu, sa dam consultatii pe mai multe ramuri: cardiologie, pediatrie, ORL, ginecologie. Ziua mergeam la spital si seara imi continuam activitatea in cabinetul propriu. Si acest lucru se intampla sapte zile din sapte pe saptamana”, afirma Diana. Intre timp, se straduia din rasputeri sa participe cu lucrari de interes si la congresele importante din domeniul chirurgiei estetice. Era nu numai o posibilitate de a-si proba competentele profesionale, ci si o sansa de a cunoaste direct pe cei mai mari specialisti in domeniu. Asa a ajuns sa lucreze la Roma cu doctorul Giorgio Fischer, considerat „parintele lipoaspiratiei”. „In 1996 am participat cu o lucrare la Congresul International de la Viena. Acolo am cunoscut personalitati din chirurgia plastica si estetica. Atunci mi-am luat inima in dinti si am intrebat daca pot veni in vizita profesionala la spitalele unde lucrau. Cu aceasta ocazie mi s-a confirmat ca oamenii care sunt buni profesionisti au si caractere frumoase. Cand vrei sa-ti implinesti un vis si exista teluri comune, oamenii sunt solidari. Nici unul dintre profesionistii in adevaratul inteles al cuvantului nu mi-a perceput taxe pentru ceea ce m-a invatat sa fac. Taxe percep, de obicei, numai cei care nu au sa-ti arate prea mult”, crede Dana Jianu.
O operatie poate aduce succes in cariera
Eforturile Danei Jianu de a se specializa si lucra alaturi de somitati in chirurgia plastica si estetica trebuie trecute tot ca investitie in afacerea pe care o initiase. Cu exceptia bursei din Marea Britanie, toate celelalte stagii de perfectionare si le-a platit singura. Efortul extraordinar pe care l-a depus in acei ani aproape ca nu l-a simtit, pentru ca muncea din pasiune. Cand a vazut ca i-au crescut suficient aripile, in 1997 si-a luat zborul, renuntand definitiv la activitatea desfasurata in sistemul sanitar de stat. Si-a asumat un risc ramas singular in toti anii care au urmat. Doctorita Jianu recunoaste insa ca a avut in permanenta sustinerea barbatilor din familia sa. Si nu numai.
Pentru a cumpara spatiul necesar deschiderii unui cabinet particular si a-l amenaja cu dotarile strict necesare, a fost nevoie de o investitie initiala substantiala. Neavand curajul sa se imprumute la banca, dna Jianu a apelat la ajutorul financiar al familiei. Nici dupa ce afacerea a inceput sa mearga nu si-a permis sa ia credit pentru a cumpara echipamentele specifice activitatii chirurgicale. Investitiile au fost facute pas cu pas.
Piata pe segmentul chirurgiei plastice si estetice s-a marit si ea considerabil in ultimii ani. Tot mai multe femei apeleaza la serviciile speciale de infrumusetare oferite de clinica Proestetica. Majoritatea sunt tinere. Dna Jianu spune cu regret ca numarul celor trecute de 45 de ani, varsta la care chirurgia estetica ar fi chiar necesara, este foarte scazut. Aceasta categorie nu dispune de resursele financiare necesare interventiilor chirurgicale ce se impun sau au alte prioritati in viata. Sunt insa paciente care fac eforturi financiare extraordinare. Strang bani timp de ani de zile pentru a putea plati servicii ce nu tin de capriciu. Pentru multe femei, o interventie chirurgicala a insemnat salvarea unei casnicii, a unei relatii sentimentale puternice sau chiar ascensiunea la locul de munca. „Imaginea este un instrument de business – considera dna Jianu. De multe ori, ea face parte din cerintele profesiei. Daca lucrezi intr-o profesie in care imaginea ta conteaza si ai trecut de prima tinerete, pentru a te mentine in top trebuie sa investesti in imaginea ta”, spune Dana Jianu.
Dinamica in activitate
Din 1994 (cand a inceput activitatea firmei Proestetica Medical), s-a marit de cinci ori volumul consultatiilor de chirurgie plastica, iar cel al interventiilor chirurgicale a crescut fata de anul 1997 cu 300%.
· 9% din pacienti sunt barbati.
· 20% din pacienti revin pentru o alta interventie.
· 70% din pacienti declara ca viata li s-a imbunatatit considerabil dupa interventie (mai ales dupa operatia de marire de sani).