Dana Rogoz nu mai vrea alți copii! Actrița a spus-o clar. Care sunt prioritățile ei acum
Dana Rogoz a oferit un interviu în care precizează că nu ar ar mai vrea să rămână din nou însărcinată. Ea a povestit că este foarte implicată în cea ce-i privește pe cei mici și că nici nu există alte planuri în ceea ce privește un alt copil.
”Nu! Sunt deja mamă, rămân mamă, dar gata! Am terminat! Nu s-a mai pus problema. Sunt foarte implicată în ce-i privește pe copii și vreau să le fie lor bine. Nu există alte planuri în acest sens”, a declarat Dana Rogoz.
De asemenea, aceasta a mai precizat că încearcă să fie un ghid bun în ceea ce-i privește pe cei mici atunci când vine vorba de pericolele la care se pot expune pe internet, subliniind că atunci când a fost ea copil nu existau astfel de pericole.
”Sunt multe tentații și multe zone periculoase pentru copii, la care noi nu am avut acces. Internetul la noi nu exista. Încerc să mă autoeduc, să le fiu un ghid bun. Dacă au niște valori sănătoase din primii ani, sper că vor alege corect”, mai spune aceasta, potrivit click.ro.
Cei mici nu sunt dependenți de mama lor
Dana Rogoz a mai declarat pentru sursa anterior citată că cei mici nu sunt dependenți de ea și că aceștia pot sta doar cu tatăl lor. Ea a mai spus că Vlad este o fire independentă.
”Nu, copiii nu sunt dependenți de mine. Pot sta foarte bine și doar cu Radu, i-am mai dus și la mama destul de des, i-am lăsat și cu o prietenă de-a noastră.
Vlad e o fire independentă, e liber să ne spună toate secretele lui, nu are nici un fel de cenzură. Spune orice prostioară pe care o face la școală, nu simte să-mi ascundă mie ceva, încă”, a mai spus aceasta.
Dana Rogoz a dezvăluit secretul căsniciei sale
Actrița și cu soțul ei au 18 ani de căsnicie și spune că, deși nu este o expertă în acest domeniu, crede că totul se bazează pe sinceritate. Dana Rogoz a povestit că relația dintre ei doi a funcțioant datorită că faptului că amândoi au fost sinceri.
”Nu mă dau expertă în ale căsniciei, dar nu cred în secrete! La noi a funcționat totul pentru că am fost foarte sinceri unul cu celălalt. Cred că semănăm în punctele esențiale.
Nu a trebuit niciodată să fac eforturi pentru a fi pe placul lui sau iubită de el. Ne-am iubit și ne iubim așa cum suntem și am fost de-a lungul celor 18 ani”, a mărturisit vedeta.