Este managerul general al Institutului Sânului, clinică medicală pe care a fondat-o alături de soțul său, dr. Cristian Viișoreanu. Cu o pregătire teoretică în domeniul managementului, dobândită prin programe de învățământ românești și străine, Dana Viișoreanu ne-a vorbit despre clinică și planurile sale de extindere.
CAPITAL: Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2021?
Dana Viișoreanu: Anul 2021 a fost anul în care cu toții am funcționat după regulile impuse de pandemie, iar noi, ca operatori de servicii medicale, am dublat acest efort de a adapta circuitele și de a minimiza riscul epidemiologic. Pe lângă această provocare, în anul 2021 Institutul Sânului s-a mutat într-un centru medical mai mare, integrându-se operațional într-un oraș medical gândit să asigure circuitul complet al pacienților oncologici. Un spațiu nou, o dimensiune mai mare și așteptări mai înalte la care a trebuit să ne ridicăm. Suntem mândri că la sfârșit de an am reușit să bifăm tot ce ne-am propus.
CAPITAL: Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?
Dana Viișoreanu: Cel mai important proiect din cariera mea este fără doar și poate Institutul Sânului.
Povestea Institutului Sânului
Acesta a luat naștere inițial ca un spațiu virtual dedicat pacientelor cu suspiciune de cancer mamar, un loc unde își puteau găsi răspunsul la întrebările legate de boala lor. Lucrurile au evoluat favorabil, în mod natural, pentru formarea unei echipe chirurgicale care să se implice direct în tratarea afecțiunilor sânului, astfel încât în numai câțiva ani să putem spune cu mândrie că ajung la noi cam 5% din numărul total de cazuri diagnosticate, anual. Succesul de care ne bucurăm, ca echipă este că putem contribui la creșterea speranței de viață în cazul pacientelor diagnosticate cu cancer mamar și la conștientizarea importanței prevenției unei boli ce astăzi poate fi tratată fără a pune viața femeii în pericol și fără a-i răpi feminitatea.
CAPITAL: Care sunt proiectele prevăzute pentru 2022?
Dana Viișoreanu: Anul acesta urmărim lansarea unui proiect de screening genito-mamar, prin care să venim în sprijinul femeilor din România atât cu informare cât și cu o modalitate mai accesibilă de a efectua screening-ul de prevenție. Și pentru că în cei doi ani de pandemie am fost nevoiți să amânăm întâlnirile pe care le aveam cu pacientele, prilej pentru un dialog deschis despre tot ceea ce înseamnă această patologie, anul acesta ne dorim să relansăm inițiativa prin care să și comunicăm proiectul de screening dar să ne și cunoască noua locație în care ne aflăm astăzi.
Provocări în pandemie
Un alt demers prin care urmărim să ne menținem promisiunea legată de standardele la care pacientele să beneficieze de serviciile noastre este acreditarea internațională și obținerea recunoașterii Institutului ca centru european de referință în tratamentul patologiei mamare.
CAPITAL: Care sunt cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în contextul pandemiei?
Dana Viișoreanu: La nivel operațional, activitatea noastră medicală nu s-a oprit, ne-am înarmat cu toate mijloacele de prevenție, am efectuat un triaj epidemiologic pe cât de minuțios posibil și am încurajat pacientele să nu își amâne sub nicio formă controalele medicale. Din păcate, nu toate au pus înainte pericolul evoluției tumorii pe care o aveau, înaintea temerii de infectare, așa că încă după primul val ne-am confruntat cu paciente care în numai câteva luni se aflau deja într-un stadiu avansat.
CAPITAL: De ce v-ați lovit în relația cu administrația locală sau centrală?
Dana Viișoreanu: Există la nivel de Minister o nevoie mare de a colabora cu operatorii de servicii medicale private, astfel încât să înțelegem cu toții că facem parte din același sistem de sănătate, în slujba aceluiași pacient, pacientul român. Am fost mereu și probabil nu suntem singurii deschiși la o cooperare pentru dezvoltarea unor programe naționale de prevenție a cancerului mamar și de reconstrucție a sânului post-mastectomie.
CAPITAL: Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
Dana Viișoreanu: Cred ca cel mai mult oamenii se influențează între ei prin exemplu personal. La școală, profesorii de la care am învățat cel mai mult sunt cei care ne-au învățat să gândim, la fel și în viață. Orice ne dorim să facem este bine să gândim atât din perspectiva propriului beneficiu cât și a binelui pe care îl putem aduce în viețile celor din jurul nostru. Cred că acesta este cel mai constructiv sfat pe care l-aș oferi unui tânăr la început de drum, este un return incontestabil, cu permanență și valoare adăugată. Iar al doilea sfat ar fi clasicul urmează-ți visul, oricât de greu ar părea uneori.
CAPITAL: Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
Dana Viișoreanu: Medicina este o știință exactă, aflată permanent într-un proces de evoluție. Viitorul aparține tehnologiei de vârf care va încerca să perfecționeze mâna chirurgului și care va evalua cu mai multă acuratețe, în locul acestuia. Pe de altă parte, nimic nu va înlocui transferul emoțional dintre doi oameni, empatia, o mână strânsă de alta, cu căldură. Așadar, procesul terapeutic aparține apanajului perfect dintre tehnologie și calitatea umană a celor care tratează pacientul, iar comunicarea și grija sunt cele mai autentice resurse de care pacientul are nevoie pentru a-și vindeca atât trupul cât și sufletul.
CAPITAL: Bani. Ce vă spune acest cuvânt?
Dana Viișoreanu: Depinde de context. Oricât de spirituali am încerca să fim, banii sunt cea mai concretă resursă pe care ne putem baza în asigurarea traiului de zi cu zi. Banii sunt mijlocul prin care ajungem la lucrurile de care avem nevoie și la lucrurile pe care ni le dorim. Însă nu aș echivala valoarea lor cu succesul. În era în care trăim, avem nevoie să credem în ceea ce facem, de aceea aș înlocui termenul de datorie cu misiune când e vorba de locul de muncă. Cu cât simțim că ceea ce facem este mai sustenabil pentru semenii noștri cu atât viața noastră capătă mai multă semnificație. Așadar, banii fac parte din proces, însă când ajungem la linia de sosire, nu ei reprezintă premiul cel mare.