Știrea că Mircea Geoană a făcut o vizită neașteptată la Guvern, unde a stat aproximativ 40 de minute a ridicat numeroase semne de întrebare. Între timp s-a aflat și motivul pentru care fostul șef al PSD a fost convocat de Viorica Dăncilă
Fostul președinte al PSD, Mircea Geoană, a fost surprins, miercuri, de jurnaliști în timp ce cobora din mașină la Palatul Victoria. Cum nu a fost prima dată când acesta s-a întâlnit cu Viorica Dăncilă, imediat au apărut și speculațiile.
În prima fază, s-a spus acesta ar putea intra într-o colaborare cu Executivul și că este luat în calcul inclusiv pentru o poziție de comisar european. Ipoteză a fost des vehiculată mai ales după ce Dăncilă a încercat, în urmă cu două săptămâni, să-l convingă să revină în PSD.
O altă versiune a fost aceea că Geoană ar putea ocupa funcția de vicepremier pentru parteneriatul strategic.
Surse guvernamentale citate de Digi24.ro au prezentat, însă, o altă versiune. Potrivit acestora, Geoană ar fi fost solicitat să vină de urgență la Guvern pentru a se întâlni acolo cu un lider al socialiștilor europeni, Gianni Pittella, liderul grupului socialist în Parlamentul European, vechi prieten al foștilor șefi social-democrați, Geoană și Valeriu Zgonea. Relațiile personale ale lui Mircea Geoană cu liderul PES au cântărit în negocierile de împăcare între PSD și socialiștii europeni, dar și la discuțiile pentru un post de comisar european, în situația în care președinția Comisiei ar putea fi obținută de socialiști.
Gianni Pittela a declarat după întâlnirea cu premierul Dăncilă că a asigurat-o pe aceasta de puternica lui susținere personală și politică, și că a vrea ca ”legăturile dintre Partidul Social Democrat român cu familia socialistă să devină mai puternice”.