Viorica Dăncilă susţine în mesajul adresat cu ocazia Zilei internaţionale a femeii că, în calitate de prima femeie premier al României, înţelege imensa responsabilitate pe care o are, mai ales în promovarea drepturilor femeii în toate domeniile vieţii sociale.
„Ca prima femeie prim-ministru al României, înţeleg imensa responsabilitate pe care o am faţă de cetăţeni, mai ales în ceea ce priveşte promovarea drepturilor femeilor în toate domeniile vieţii sociale, fie că ne referim la educaţie, antreprenoriat sau la piaţa muncii. Ne-am concentrat asupra creşterii independenţei economice a femeilor, obiectiv major al mandatului nostru de Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, pe promovarea femeilor în toate domeniile vieţii sociale, inclusiv în funcţii politice la cel mai înalt nivel”, precizează premierul României, conform unui comunicat de presă transmis de Guvern.
Potrivit acesteia, echipa guvernamentală pe care o conduce este prima din ultimii 30 de ani care a promovat un capitol distinct în programul de guvernare, cu măsuri care să genereze o schimbare de gândire şi acţiune privind condiţia tuturor femeilor din România, alături de un program naţional pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.
„Una dintre priorităţile Guvernului nostru este armonizarea legislaţiei interne cu prevederile Convenţiei de la Istanbul. Totodată, am promovat împreună cu Parlamentul reglementări importante pentru prevenirea şi combaterea abuzurilor şi a relelor tratamente, iar la nivelul Guvernului, o serie de proiecte pentru protejarea victimelor violenţei domestice”, adaugă Viorica Dăncilă.
Premierul precizează că, pe lângă proiectele menţionate, se va pune accentul asupra educaţiei, informării şi îndrumării, pentru ca egalitatea de gen să fie o realitate.