Theodor Paleologu, candidatul PMP în cursa pentru Cotroceni, a venit cu o propunere inedită. Pentru a evita ca pe viitor România să se mai umple de ridicol în afara țării, el a cerut elaborarea unui cod de conduită diplomatică.
Măsura i se pare absolut necesară mai ales în contextul prezenței în SUA a premierului Dăncilă.
„Lăsînd gluma și ironia la o parte, modul ridicol în care Barna și Dăncilă se află în treabă în Statele Unite ridică o problemă de fond: necesitatea elaborarii unui cod de conduită diplomatică pentru toți demnitarii și reprezentanții României. Este unul dintre aspectele restabilirii prestigiului României, care pentru mine constituie un obiectiv major. Pe mine nu mă bucură cîtuși de puțin să-mi văd contracandidații umplîndu-se de ridicol, pentru că știu că ei reprezintă țara.”, a comentat Paleologu pe pagina sa de Facebook.