Premierul Viorica Dăncilă, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, şi consilierul de stat Marian Murguleţ au susţinut declarații pe marginea tragediei de la Caracal.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, joi, la finalul ședinței de Guvern, că se va da o Ordonanță de Urgență pentru introducerea pedepsei cu închisoarea pe viață pentru criminali, violatori și pedofili.
„Tragedia de la Caracal ne-a arătat că trebuie să ducem un adevărat război.Trebuie să schimbăm legi, reguli, oameni din funcții, atitudini. Nu am ezitat nicio secundă să fac schimbările necesare în aceste două săptămâni, și nu voi ezita nici de acum înainte. Așa cum știți, am demis întreaga conducere a instituțiilor responsabile și, mai departe, pe toți cei care au gestionat atât de greșit acest caz. Există anchete în desfășurare pentru modul în care acești oameni au acționat.
Cine nu își înțelege misiunea și nu poate rezona cu ea, pleacă. Cine își bate astfel joc de instituția pe care o reprezintă pleacă, iar cine trebuie să suporte implicațiile legale pentru greșelile lui, o va face. Vor fi sancționați fiecare pentru orice eroare dovedită, așa încât să rămână cei care își fac bine meseria, cei pentru care primează interesul cetățeanului. Sunt mulți profesioniști și oameni dedicați în acest sistem. Să nu ne pierdem încrederea în ei și în instituțiile pe care le reprezintă. Pentru că instituțiile statului trebuie să rămână puternice. Este obligatoriu pentru orice stat european, pentru orice democrație consolidată.
Am instituit, totodată, încă din primele zile, un grup de lucru interministerial privind 112, care a elaborat deja un pachet de 14 măsuri, pe care le vom pune în aplicare pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situații critice.
Simultan, am lansat în dezbatere publică un proiect de lege, care aduce modificări esențiale pentru îmbunătățirea modului în care sunt căutate persoanele dispărute și felul în care se intervine pentru localizarea acestora. Vom lansa, în următoarele săptămâni, platforma Guvernului pentru ordine și siguranță – punct central de informare și dialog pe aspecte ce țin de respectarea legii și siguranța românilor”, a susținut Viorica Dăncilă.
„Am spus că vreau sancțiuni drastice pentru criminali, violatori și pedofili. Voi da o ordonanță de urgență pentru instituirea pedepsei cu închisoarea pe viață, respectiv însăsprirea predepselor pentru aceste fapte. Am zero topleranță pentru lipsa de umanitate și lipsa de respect față de cetățean”, a continuat premierul.
La rândul său,Fifor a declarat că este o prioritatea pentru el reformarea din rădăcini a acestui sistem.
„Erorile din cazul Caracal ne-au arătat că există lucruri care trebuie corectate imediat. Au fost greșeli de sus până jos, a fost eroare umană, au fost făcute demiteri. Cine a greșit, va răspunde, conform legii”, a conchis acesta.