Guvernul va introduce încă 19 medicamente pe lista celor acordate compensat şi gratuit, a anunţat joi premierul Viorica Dăncilă.
"O altă veste bună este faptul că introducem încă 19 medicamente pe lista celor acordate compensat şi gratuit", a declarat Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.
Totodată, şefa Executivului a precizat că aceste medicamente sunt necesare "pentru tratamentul unor boli precum SIDA, boli oncologice, dar şi pentru persoanele care au suferit un transplant", informează Agerpres.