Condamnarea lui Liviu Dragnea i-a lăsat pe cei din PSD fără un candidat la prezidențiale. Deși s-a spus că Viorica Dăncilă urmărește să ajungă la șefia statului, premierul nici nu ar vrea să audă.
Potrivit surselor politice citate de stiripesurse.ro, premierul nu vrea să candideze la prezidențiale, ba mai mult, Viorica Dăncilă l-ar susține pe Eugen Teodorovici.
„A zis că este exclus să candideze”, au spus surse din PSD.
De asemenea, Dăncilă a spus public că nu exclude un candidat din afara partidului. „Luăm în calcul și această variantă (…) Trebuie să ținem cont și de votul de la europarlamentare și să ne adresăm și altor categorii sociale”, a zis liderul interimar PSD.
Alți posibili candidați ar mai fi Lia Olguța Vasilescu și Marian Oprișan.