Guvernul va modifica, miercuri, printr-o hotărâre, planul de interes naţional în ceea ce priveşte persoanele cu nevoi speciale, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
"Continuăm astăzi şi cu aprobarea unor măsuri în sprijinul ONG-urilor furnizori de servicii sociale. Aceste măsuri au fost identificate în cursul discuţiilor pe care le-am avut şi pe care le vom avea şi astăzi cu reprezentanţi ai asociaţiilor pentru persoanele cu nevoi speciale. După măsurile fiscale pe care le-am adoptat săptămâna trecută, astăzi avem o hotărâre de guvern de modificare a planului de interes naţional, hotărâre prin care vom creşte numărul de locuinţe protejate cu 61, vom creşte numărul de centre de zi cu 38, centre de zi de serviciile cărora vor beneficia persoane adulte cu dizabilităţi din comunitate şi din locuinţele protejate, vom creşte numărul de centre Respiro, centre de criză cu 8, de serviciile cărora vor beneficia persoane adulte cu dizabilităţi din comunitate şi familiile acestor, iar prin această măsură vrem să reducem semnificativ riscul instituţionalizării", a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.
Dăncilă a menţionat că Executivul va adopta şi planul de interes naţional care să asigure tranziţia persoanelor cu dizabilităţi din centrele de copii către centrele de adulţi.
"Programul de interes naţional se va derula pe o perioadă de trei ani, şi anume 2018 – 2020, iar suma necesară implementării acestui program este de 61.412 mii de lei", a menţionat premierul, potrivit Agerpres.