Premierul Viorica Dăncilă susţine că magistraţii nu trebuie să mai fie numiţi politic, amintind că a propus la Ministerul Justiţiei o persoană din domeniu, fără a fi înregimentată politic.
„Nu am spus niciodată că magistraţii sunt numiţi politic. Chiar am subliniat faptul că magistraţii nu trebuie să mai fie numiţi politic şi dacă vă aminţiti chiar am propus pentru Ministerul Justiţiei o persoană din domeniul juridic fără să fie înregimentată politic. Am vrut să dau un semnal că politicul nu are voie să se implice în domeniul juridic. După cum ştiţi, preşedintele României a fost cel care a respins această nominalizare”, a afirmat, miercuri, Viorica Dăncilă.
Întrebată ce le-a promis celor care au revenit în PSD, ea a spus că nu le-a promis nimic.
„Nu le-am promis nimic, am avut discuţii legate de România, legate de responsabilitatea pe care o au, discuţii legate de obligaţia pe care o au faţă de cei care i-au votat şi anume aceea a implementării programului de guvernare. Cei care i-au votat, mai ales din cadrul Partidului Social Democrat, şi-au pus speranţe în ei, speranţa lor a fost să continue această guvernare”, a susţinut Dăncilă.
Ea a adăugat că nu poate mulţumi pe toată lumea.
„Nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea. Dar Horia Nasra, după câte ştiu eu, s-a întors în Partidul Social Democrat condus de către Viorica Dăncilă”, a mai spus Dăncilă.
Deputatul Horia Nasra, fostul preşedinte al PSD Cluj care plecase din partid la Pro România în urmă cu o săptămână, a anunţat, miercuri, pe Facebook, că revine în PSD Cluj şi că nu va vota moţiunea, la fel şi colegul său, deputatul Cornel Itu. „Nu am semnat textul moţiunii şi nu o voi vota, la fel şi colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem şi vom fi oameni de stânga şi nu putem vota această elucubraţie liberală!”, a afirmat Nasra.