Viorica Dăncilă vrea să îl propună din nou, pe vicepremierul Viorel Ştefan, ca reprezentant al României la Curtea Europeană de Conturi. Guvernul s-a decis însă, potrivit informaţiilor Libertatea, să îl susţină pe Viorel Ştefan, deşi acesta nu are experienţă în domeniul auditului. Propunerea ar urma să fie transmisă imediat după alegerile europarlamentare, în speranţa unei noi configuraţii politice în comisia de specialitate care a respins, inițial, candidatura.
Mișcarea Guvernului României este greu de înțeles în condițiile în care acesta a fost aspru criticat de europarlamentari din Comisia de control bugetar a Parlamentului European. Ei nu au fost de acord ca vicepremierul Viorel Ștefan să ocupe o poziţie de membru al Curţii Europene de Conturi. Aceștia au susținut că Viorel Ștefan are rezultate slabe în lupta anticorupție din România. În final, a fost acceptată candidatura Ivanei Maletic, din Croația, care a obținut 11 voturi pentru, 8 împotrivă și două abțineri.
“Candidatul propus de Guvernul Dăncilă a fost Viorel Ștefan, viceprim-ministru fără portofoliu în Guvernul Dăncilă și membru vechi al PSD Galați. România nu pierde această poziție, ea poate fi ocupată de îndată ce Guvernul României va propune un candidat care să corespundă criteriilor de competență și să convingă europarlamentarii din Comisia de control bugetar”, a arătat, atunci, Siegfried Mureșean (PNL) pe pagina sa de socializare.
Trebuie menționat că salariul pe care Viorel Ștefan ar urma să-l primească este de 22.000 de euro/luni.Curtea Europeană de Conturi este o instituţie independentă din cadrul UE (nu se află în subordinea nici unei alte instituţii) şi se ocupă de verificarea modului în care banii cetăţenilor europeni sunt cheltuiţi. dDacă în Parlamentul European unul dintre candidați nu obține o opinie favorabilă, atunci se va cere Consiliului să retragă această nominalizare și să propună un alt candidat.