România trebuie să propună o persoană care să ocupe această poziție la Bruxelles, iar lupta se dă în prezent între Dăncilă, Teodorovici și Rovana Plumb.
Potrivit surselor citate, liderul PSD Liviu Dragnea le-ar fi spus colegilor că are în vedere „3-4 nume” care ar putea să fie susținute în viitoarea echipă a comisarilor europeni.
„Și Rovana își dorește foarte mult dar și lui Dăncilă i s-a promis susținere. Eugen Teodorovici vrea și el. Momentan cursa este între ei trei”, spun surse din PSD.
Potrivit legii, persoana propusă de România pentru un post de comisar european este nominalizată de către Guvern.
Propunerea trebuie trimisă Parlamentului, pentru audierea în comisiile de specialitate., scrie SPS.
Noua componență a Comisiei Europene și negocierile pentru portofoliile de comisar european care revin țărilor din blocul comunitar vor avea loc după alegerile europarlamentare.
Actualul comisar european al României, Corina Crețu, provenită din PSD, va candida pe listele Pro România la alegerile europarlamentare.