Ţuţuianu a dat exemplul construcţiei în Târgovişte a unui mall, pe amplasamentul terenului unei foste unităţi militare. 

''Am avut neplăcuta surprindere ca şi de la compartimentele de lucru din Ministerul Dezvoltării şi de la Ministerul de Interne să mi se spună că acea construcţie a mall-ului nu ar fi un obiectiv de interes judeţean. Eu cred că este unul extrem de important, în condiţiile în care încasăm de acolo taxe, impozite şi creăm peste 1.000 de locuri de muncă. Ca întotdeauna se găsesc funcţionari din rândul doi, trei care pun talpă unor proiecte care sunt importante pentru comunităţile locale. Iată că aici nu cerem nimic, ci pur şi simplu să promovăm proiectul de hotărâre de guvern cu trecerea din domeniul public în domeniul privat'', a spus Ţuţuianu. 

Terenul fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte a fost preluat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, care vrea să construiască acolo un întreg cartier, cu blocuri, sedii de instituţii, stadion, mall, drum de acces. 

''În anul 2012, am preluat de la Ministerul de Interne o suprafaţă de 26 de hectare de teren, am avut trei condiţii, de a construi un centru ISU, să predăm 10 locuinţe Ministerului de Interne şi Jandarmeriei, ne-am ţinut de cuvânt, cea de-a treia condiţie pusă în hotărârea de guvern este aceea de a realiza pe acest teren obiective de interes judeţean. Am obţinut finanţare pentru partea de infrastructură rutieră, canalizare, apă, prin Ministerul Dezvoltării, suntem cu procedura de achiziţie la final, am pregătit un proiect european pentru fostul sediu al unităţii militare, am pregătit un proiect pentru stadion'', a mai spus Ţuţuianu. 

Acesta a vorbit şi despre probleme în obţinerea unor avize, referindu-se la avizul de mediu pentru reabilitarea DN 71. 

''Foarte important este să modernizăm DN71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia. Am stat foarte mult, aproape un an de zile pentru obţinerea unui aviz de mediu, sperăm să îl obţinem acum, în această lună. Este nevoie de aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei, prin hotărâre de guvern şi demararea procedurilor de achiziţie pentru proiectare şi execuţie'', a subliniat senatorul PSD Adrian Ţuţuianu. 

Premierul Viorica Dăncilă a fost prezentă, joi, în judeţul Dâmboviţa, unde a vizitat mai multe societăţi comerciale, s-a întâlnit la Arhiepiscopia Târgoviştei cu arhiepiscopul şi mitropolitul Nifon şi a participat, la sediul CJ Dâmboviţa, la o întâlnire cu şefi de deconcentrate din judeţ, primari, parlamentari. Viorica Dăncilă a fost însoţită în vizita din Dâmboviţa de vicepremierul Paul Stănescu şi miniştrii Rovana Plumb, Eugen Teodorovici, Lucian Şova. 

AGERPRES