"Conform deciziei Curţii Internaţionale de Arbitraj, compania petrolieră Chevron va plăti statului român suma de 73.450.000 de dolari plus dobânzile. Curtea a dat dreptate în totalitate statului român. Chevron a fost obligată la această plată pentru că nu a respectat legea românească a petrolului. În acest context, vreau să transmit un mesaj ferm în sensul că ne dorim să fim în continuare parteneri cu marile companii, dar legea românească va fi întotdeauna respectată şi statul român trebuie să îşi apere drepturile", a spus Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern. 

Compania petrolieră Chevron va plăti Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) suma de 73.450.000 de dolari, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune fără respectarea obligaţiilor financiare prevăzute de Legea petrolului. 

Decizia aparţine Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, cea mai importantă instituţie de arbitraj comercial internaţional, care a fost solicitată să se pronunţe în litigiul dintre Chevron şi ANRM. 

 AGERPRES