Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat, luni, după întâlnirea cu senatorii PSD, că 1,2 miliarde euro din fondurile pentru administraţia locală nu au fost cheltuite în acest an şi a precizat că fondurile pentru investiţii în zona dezvoltării locale sunt de peste 8 mild euro din partea UE, în 2016.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, vicepremierul Vasile Dâncu, a precizat că 1,2 miliarde de euro din fondurile pentru administraţia locală nu au fost cheltuite, însă nu este vina guvernului, ci a legislaţiei stufoase şi a autorităţilor locale.
"Dacă analizăm bugetul anului acesta, de exemplu în Programul Naţional de Dezvoltare Locală avem o sumă destul de mare, aproape jumătate din cele 3 miliarde pe care le-am avut, care nu au fost cheltuiţi şi nu se vor cheltui. Aproape 1,2 miliarde nu se vor cheltui. Sper ca anul viitor să avem o absorbţie la fondurile noastre măcar o execuţie bugetară de sută la sută", a declarat Dâncu, citat de Mediafax.
Întrebat a cui este vina pentru această situaţie, Dâncu a spus că nu este vina guvernului, având în vedere că a pus banii la dispoziţie, ci a cadrului legislativ care nu facilitează achiziţiile publice rapide, însă şi administraţia locală trebuie să găsească un ritm pentru absorbţia fondurilor.