Trezoreria publică a Danemarcei a anunţat miercuri că a cerut o anchetă în ceea ce ar putea fi cea mai mare fraudă fiscală din istoria ţării, de peste 800 de milioane de euro, relatează AFP.
"În timpul verii am devenit suspicioşi după ce am primit informaţii de la autorităţile unei alte ţări. Ancheta proprie pe care am efectuat-o ne-a întărit aceste suspiciuni, aşa că am transmis cazul la poliţie", a explicat într-un comunicat directorul Trezoreriei, Jesper Roennow Simonsen.
Întrebat de France Presse, un purtător de cuvânt al fiscului a refuzat să dezvăluie numele ţării în cauză.
Cazul se referă la câştiguri realizate de companii pe piaţa bursieră daneză, inclusiv dividende. Acestea sunt în mod normal impozitate cu 27%, dar convenţiile fiscale semnate de Danemarca cu anumite ţări permit beneficiarilor cu sediul în aceste ţări să li se ramburseze totul sau o parte a acestei taxe dacă ea există în alte ţări.
Potrivit lui Simonsen, o anchetă internă a Trezoreriei arată că "o vastă reţea de companii cu sediul în străinătate au solicitat aparent rambursarea taxelor pe dividende pentru participaţii fictive, pe baza unor documente false".
"Frauda estimată în materie de rambursare indusă a fost calculată pe baza a 2.120 de cereri pentru un total de aproximativ 6,2 miliarde de coroane (circa 830 milioane euro) între 2012 şi 2015", a detaliat Trezoreria.
Secţia de reprimare a delincvenţei financiare internaţionale din poliţia daneză (SOEIK) a subliniat că această afacere este o prioritate absolută.
Nici fiscul şi nici poliţia nu au vrut să dea detalii cu privire la companiile potenţial implicate.
SURSA: Agerpres