Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au decis să sărbătorească aniversarea celor trei ani de relație cu o minivacanță. Mai exact, cei doi soți s-au dus la Milano, în Italia. Chiar dacă orașul este un adevărat obiectiv turistic, cei doi viitori părinți s-au amuzat pe cinste la un restaurant, în contextul în care soția lui Dani Oțil este însărcinată și se plimbă numai prin locații cu mâncare.

Prezentatorul TV a publicat pe rețelele de socializare o serie de filmulețe din care părea că experiența lor din vacanță a fost mai mult una culinară, decât una turistică.

Astfel, Gabriela Prisăcariu a reușit să mănânce o pizza întreagă, de una singură, în timp ce Dani Oțil abia a putut mânca jumătate și pizza sa.  Totodată, prezentatorul tv a glumit pe seama Gabrielei, care este însărcinată și urmează să aducă pe lume primul copil al cuplului.

Pe lângă mâncare pe care au tot pozat-o în ultimele zile, se pare că aniversarea celor doi a fost una încărcată de amintiri frumoase, cu siguranță, pe care le vor depăna și în următorul an de relație atunci când familia lor va fi mai mare cu un membru.

Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au făcut nunta în secret

Amintim faptul că, pe data de 15 mai, chiar în prima zi de relaxare a măsurilor impuse de autorități, Dani Oţil şi Gabriela Prisăcariu și-au unit destinele. Cei doi au decis să se căsătorească la puţin timp după ce au aflat că vor deveni părinţi.

Nunta a fost pregătită în mare secret de prezentator şi iubita lui, care nu au divulgat decât invitaţilor locul şi data fericitului eveniment. Totodată, Dani Oţil a ales să facă nunta chiar la restaurantul la care este proprietar.

Prezentatorul tv a supravegheat încă de la priele ore ale dimineții evenimentul pentru a se asigura că totul este organizat impecabil din toate punctele de vedere.