Dani Oţil nu s-a mai abţinut. Vedeta de la Super Neatza cu Răzvan şi Dani s-a decis să spună adevărul. Într-o rubrică a emisiunii despre mămici, vedeta de la Antena 1 nu s-a mai abţinut.
Dani Oţil nu e pregătit să devină tată
Dani Oţil a recunoscut că nu este pregătit să devină tată. Mai mult, acesta a dezvăluit că e posibil să fugă în lume până când copilul pe care urmează să-l aibă cu soţia lui Gabriela Prisăcariu va fi major. Mai mult, Dani a vorbit şi despre trauma pe care a trăit-o atunci când şi-a sterilizat pisica.
„Nu am bani şi nu sunt pregătit de febră. Voi faceţi rubricile astea ca să mă speriaţi pe mine. Pe mine m-a ucis ziua aia, când am sterilizat pisica. 12 ore. Şi acum visez noaptea. Darămite omul. Nu sunt pregătit. Dacă mă vedeţi emigrat să ştiţi că mă întorc când va face 18 ani. E clar că nu sunt pregătit”, a dezvăluit Dani la Super Neatza.
Dani s-a căsătorit în secret cu Gabriela Prisăcariu
Pe data de 15 mai, chiar în prima zi de relaxare a măsurilor impuse de autorități, Dani Oţil şi Gabriela Prisăcariu și-au unit destinele. Cei doi au decis să se căsătorească la puţin timp după ce au aflat că vor deveni părinţi.
Nunta a fost pregătită în mare secret de prezentator şi iubita lui, care nu au divulgat decât invitaţilor locul şi data fericitului eveniment. Totodată, Dani Oţil a ales să facă nunta chiar la restaurantul la care este proprietar.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au împlinit şi 3 ani de relație. Pentru a marca acea zi foarte importantă, cuplul a făcut o escapadă, în urma căreia Gabriela a ieșit cea mai fericită.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au decis să sărbătorească aniversarea celor trei ani de relație cu o minivacanță. Mai exact, cei doi s-au dus la Milano, în Italia. Chiar dacă orașul este un adevărat obiectiv turistic, cei doi viitori părinți s-au amuzat pe cinste la un restaurant, în contextul în care soția lui Dani Oțil este însărcinată și se plimbă numai prin locații cu mâncare.