Nu există probleme privind achitarea pensiilor, spune Daniel Baciu
Daniel Baciu a spus marți, pe 2 aprilie, că nu există probleme privind achitarea acestor pensii.
„În momentul de față, nu am o statistică câte pensii au întârziat în teritoriu. Credeți-mă că și eu am sunat în teritoriu, prin județele unde am sunat nu sunt probleme cu achitarea acestor pensii.
Suntem în plin proces de achitare a acestor pensii. Termenul de livrare conform convenției pe care o avem încheiată cu Compania Națională Poșta Române, este 1-15 a fiecărei luni.
Ne aflăm în acest interval în momentul de față și suntem în plin proces de achitare a acestor pensii. Nu avem o statistică. V-am zis, eu am sunat și exact pe unde am sunat nu au fost probleme în achitarea acestor pensii”, a declarat el la Antena 3 CNN.
Potrivit reprezentanților Poștei Române, în patru județe există oficii poștale închise: în Maramureș, Bistrița-Năsăud, Ialomița și Arad.
În aceste locații, poștașii nu au livrat pensiile nici ieri, nici azi, în diferitele oficii poștale, nu în toate.
„Dacă sunt asemenea situații, cei de la Compania Națională Poșta Română ar trebui să se mobilizeze, ca în acest interval de 1-15 să reușească să achite absolut toate pensiile, să recupereze aceste întârzieri, astfel încât pensionarii să nu sufere nici măcar o zi întârziere”, a spus Daniel Baciu.
Grevă generală la Poșta Română
Poștașii care participă la grevă le-au cerut scuze celor peste 2 milioane de români care ar putea să nu-și primească pensia la timp din cauza grevei generale.
Pentru a distribui pensiile, au fost aduși poștași din București în diverse regiuni ale țării. Cu toate acestea, ei nu sunt autorizați să intre în oficiile poștale.
Sindicaliștii exprimă nemulțumirea față de salariul net de 2.100 de lei și solicită o majorare de 400 de lei, precum și sporuri mai mari.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, Guvernul este dispus să ofere o creștere salarială de 390 de lei, însă în două tranșe.
Angajații Poștei Române au oprit deja activitatea și se plâng că resimt presiuni din partea conducerii.
„Am avut o discuție cu directorul Poștei Române aseară. Am spus ca problema să fie rezolvată cât se poate de rapid. În cazul în care pensiile nu ajung la destinație, din cauza unei greve la Poșta Română, cred că domnul director va pleca”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Greva angajaților Poștei Române continuă
Blocul Național Sindical (BNS) a declarat că greva angajaților din cadrul Poștei Române va continua și marți, la nivel național. Această decizie vine în contextul în care conducerea companiei a inițiat două dosare în instanță: unul pentru suspendarea grevei și unul pentru constatarea nelegalității acesteia.
Reprezentanții sindicatului afirmă că vor fi prezenți miercuri în instanță pentru a-și exprima apărarea.
Angajații Companiei Naționale „Poșta Română” au început greva începând de luni, la ora 00:00, cerând o creștere cu 400 de lei net a salariilor, precum și o majorare a sporului de loialitate.
Potrivit declarațiilor BNS, peste 7.000 de membri din 32 de județe din țară sunt implicați în grevă.