Daniel Baciu, anunț pentru pensionarii care au lucrat în perioada studenției
Lovitură pentru pensionarii care au lucrat în perioada studenției! Potrivit lui Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), se acordă un punctaj fix de 0,25% pentru fiecare an de facultate.
Iar pentru perioada de lucru se oferă puncte efective de contribuție care sunt proporționale cu salariul obținut în acea perioadă.
Întrebat, la Realitatea PLUS, dacă pentru o persoană care are o perioadă variabilă de contributivitate, se adaugă și acest punctaj că a făcut facultatea la zi, Daniel Baciu a răspuns: „Nu, se adaugă doar acele puncte din perioada în care a lucrat”.
Șeful CNPP a spus că pensionarii vor avea posibilitatea să prezinte adeverințele de la angajatori la sediile caselor teritoriale în decursul a șase luni începând cu data de 1 septembrie.
„Dacă vorbim despre adeverințe cu venituri brute, cu acele sporuri pe care le luăm în calcul, ele au termen 6 luni de la 1 septembrie să le facem, iar orice adeverință pe care o depune este o simplă recalculare pentru că avem foarte mulți pensionari care lucrează după pensionare și vin tot timpul la un interval de un an, unii la doi ani, să-și adauge vechimea”, a declarat el.
Pensionarii cărora li se vor majora pensiile cu 1.000 de lei
Tot la Realitatea PLUS, Daniel Baciu a spus că începând cu 1 septembrie, românii care au lucrat timp de peste 35 de ani vor primi o creștere a pensiei de peste o mie de lei.
Aproximativ 2 milioane de pensionari au primit vești dezamăgitoare în ceea ce privește recalcularea pensiilor. Nu vor înregistra o diminuare a pensiilor. Dar cei care beneficiază deja de pensii minime nu vor observa o creștere a acestora.
Există, totuși, pensionari care vor vedea o îmbunătățire semnificativă a veniturilor primite de la stat. Potrivit analizei realizate de profesorul Petrișor Peiu, anumiți pensionari vor beneficia de o creștere de până la 80% a pensiilor lor.
Conform acestei analize, însă, creșterea pensiilor nu va aduce beneficii tuturor celor care sunt în afara pieței muncii. Aproximativ 1,8 milioane de persoane sunt afectate de această situație, conform estimărilor.
Explicația este că formula de calcul a pensiilor nu va fi favorabilă pentru toți pensionarii în această situație. Aceasta ține cont de indicele de corecție și de stagiul de cotizare. Mai multe puteți citi aici.