Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a făcut un anunț de ultim moment despre sistemul de pensii! Hotărârea a fost adoptată în ședință de guvern și publicată în Monitorul Oficial.
Așadar, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a scris pe pagina sa de socializare că a fost adoptată OUG 70 din 31 aug 2023 privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice. Măsura a avut în componență patru puncte principale.
Daniel Baciu a făcut un anunț important despre pensii
„Vești bune! A fost adoptată în ședință de guvern și publicată în Monitorul Oficial, OUG 70 din 31 aug 2023 privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice care a avut în componență patru puncte principale”, a scris Daniel Baciu pe Facebook.
Este vorba despre următoarele puncte:
- prelungirea avizelor pentru condițiile de muncă deosebite și speciale;
- prelungirea termenului pentru contractele de asigurare ce vizează cumpărarea de vechime retroactivă până la data de 31.12.2024;
- obligativitatea semnăturii olografe și a ștampilei pentru documentele de vechime și sporuri eliberate de angajatori sau deținătorii legali de arhivă;
- prelungirea contractelor de muncă pentru cei 1.000 de angajați până la data de 31.08.2024., având ca principal obiectiv certificarea datelor din carnetele de muncă, aflate în baza de date a CNPP, care vizeaza perioadele de activitate anterioare datei de 1 aprilie 2001, spre utilizarea lor la calculul pensiilor.
De asemenea, acesta a scris că autoritățile se află la finalul procesului de evaluare și digitalizare a dosarelor de pensie. Recalcularea urmează să fie făcută după ce noua lege a pensiilor va fi adoptată în actuala sesiune parlamentară.
Totodată, președintele CNPP a subliniat că reforma sistemului public de pensii este un proces ireversibil. Acesta este convins că se va realiza în perioada următoare.
„Suntem la finalul procesului de evaluare și digitizare a dosarelor de pensie având 90% stadiul de progres, urmând să facem recalcularea după ce noua lege a pensiilor va fi adoptată în actuala sesiune parlamentară. Reforma sistemului public de pensii este un proces ireversibil și sunt convins că se va realiza în perioada următoare!”, a conchis Daniel Baciu.
Daniel Baciu a vorbit anterior despre creșterea pensiilor
Amintim că Daniel Baciu a vorbit anterior despre încercarea premierului Marcel Ciolacu de a renegocia plafonul de 9,4 %, din PIB pentru pensii.
„Astăzi plata pensiilor este sub procent, nu cu mult sub el, dar avem un impediment, jalonul 214 din reforma pensiilor. În baza noului act normativ trebuie să înlăturăm inechitățile pentru că sunt contribuții egale și pensii diferite. Pensiile vor crește și va trebui făcut un efort suplimentar la bugetul de pensii și pe viitor ar trebui inechitățile să nu mai existe”, a spus Daniel Baciu.