Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, consideră că decizia preşedintelui Traian Băsescu de a retrage proiectil noii legi a Sănătăţii este ''începutul sfârşitului'' pentru şeful statului şi că acesta 'se sperie' de efectul ieşirii publice din ultimele zile.
”Eu cred că este începutul sfârşitului pentru Traian Băsescu şi regimul său. După ce ne-a explicat că legea Sănătăţii este o lege bună, devenind, practic, ‘legea Băsescu’, ‘copilul’ lui Traian Băsescu, preşedintele se sperie acum de efectul pe care l-a avut această ieşire publică din ultimele zile şi retrage proiectul de lege. Este o situaţie care îmi aminteşte de 1989, când Ceauşescu, speriat de mulţime, venea şi promitea încă 100 de lei la salariu. Şi atunci a fost începutul sfârşitului şi acum cred că este începutul sfârşitului pentru Traian Băsescu”, a declarat vineri pentru Agerpres liderul conservatorilor.
‘Cer public primului-ministru retragerea proiectului care viza reforma în Sănătate. Am discutat de altfel cu primul-ministru intenţia de a face acest lucru. Şi o fac eu pentru că aici a fost comisia prezidenţială, aici au fost oamenii specialişti care s-au dedicat încercării de a pune un diagnostic şi de a da nişte soluţii’, a declarat Băsescu vineri seară la Palatul Cotroceni.