‘După această evaluare, suntem bucuroşi să constatăm că efectul este pozitiv. 71% din producătorii analizaţi în această perioadă au scăzut preţul, în timp ce în zona de comercianţi procentul este chiar mai mare. 82% dintre aceştia au decis să scadă preţul la vânzare’, a precizat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
El a menţionat că au fost culese date comparative despre aproape 800 de sortimente de pâine. Ministrul a remarcat că au fost câteva cazuri în care preţul pâinii a fost majorat, dar şi-a exprimat convingerea că şi în aceste situaţii se vor înregistra scăderi.
‘Marile magazine – şi vreau să le mulţumesc în mod public -, aşa cum s-au exprimat înainte de scăderea TVA, au decis scăderea preţului la vânzare’, a precizat Daniel Constantin.
În ce priveşte combaterea evaziunii fiscale, ministrul a anticipat că, prin înfiinţarea comitetului interministerial care se ocupă de combaterea evaziunii fiscale, va creşte eficienţa în acest domeniu.
‘Eu sper ca în câteva zile să putem să ne întâlnim şi la modul formal la Palatul Victoria. Sunt echipe care lucrează zi de zi, fie la Ministerul Agriculturii, fie la Ministerul de Finanţe pe metodologia de control, astfel încât să ne asigurăm că nu avem doar o măsură fiscală, reducerea TVA de la 24 la 9%, ci avem şi o acţiune de control mult mai prezentă şi mult mai eficientă decât până în acest moment’, a mai afirmat el.
La rândul său, Mirel Palada, consilier de stat pe probleme de strategii guvernamentale, comunicare şi cercetare socială, a precizat că este vorba despre o primă evaluare a felului în care scăderea preţului la TVA şi-a făcut efectul. El a adăugat că cercetarea s-a realizat în două etape, pe 30 august şi 2 septembrie, în 36 de judeţe, analizându-se modul în care comercianţii şi producătorii au modificat preţurile.
Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că marile lanţuri de magazine au diminuat preţul pâinii cu 15%, în urma reducerii TVA pentru acest produs, dar există şi zece comercianţi care au majorat preţul.
‘Am făcut o primă verificare referitoare la aplicarea TVA scăzută la pâine, începând cu 1 septembrie. (…) Sunt veşti bune şi veşti proaste: adică 75-80% dintre producători – şi vreau să mulţumesc în special marilor retaileri, lanţurilor de magazine mari – au aplicat scăderea preţului pâinii cu un procent de aproximativ 15%. Adică atât cât a scăzut şi TVA, ceea ce este un semn extraordinar de bun. Avem însă şi zece situaţii în care preţul pâinii a crescut. Dacă tot am scăzut TVA, sunt zece comercianţi – poate domnul ministru Constantin, sper să nu fie nicio problemă, o să şi precizeze de unde sunt cei zece – care au profitat de ocazie să mai mărească preţul la pâine. În general, cei foarte mici nu au schimbat cu nimic, nici în sus, nici în jos’, a precizat primul-ministru.
Sursa: Agerpres
Daniel Constantin: Doar 71% din producători şi 82% din comercianţi au redus preţul pâinii
4 septembrie 2013, 17:53
Ultima modificare în 4 septembrie 2013, 20:53
Reducerea preţului la pâine a fost respectată de 71% din producători şi de 82% din comercianţi, ca urmare a diminuării TVA la acest produs, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, precizând că datele au fost obţinute în urma unei analize realizate la nivelul a 304 operatori economici.
Etichete: daniel constantin,
paine
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook