Printre cei chemați astăzi la audieri se află, în afară de Daniel Dăianu, care este președintele interimar al ASF, Mircea Ursache, Corneliu Moldoveanu, Ion Giurescu sau fostul ministru Marian Sîrbu. Dan Radu Rușanu va fi judecat în arest. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pe 4 martie, fiind acuzat de procurorii DNA de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, fiind suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat "protejarea frauduloasă" a intereselor SC Carpatica.
”Toți membrii consiliului au fost chemați pentru audiere în dosarul pe care-l cunoașteți, care implică foșt membri ai consiliului ASF. Toți ne vom prezenta”, a spus Daniel Dăianu, la intrarea în sediul DNA. El a precizat că nu vrea să mai facă alt comentariu.
Soția lui Chițoiu, urmărită penal
În același dosar mai sunt urmăriţi penal, printre alţii, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu. Ea este acuzată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. În dosarul "Carpatica", omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF faţă de societatea de asigurări.
Rușanu, capul răutăților
Dosarul deschis de Direcţia Naţională Anticorupţie a dezvăluit că în interiorul ASF se dădea un război pentru influenţă. Procurorii spun că Dan Radu Ruşanu ar fi fost convins de un membru al Consiliului de Conducere să ceară această ordonanţă de guvern în care, sub pretextul exigenţelor europene, să fie trecute criterii pe care vicepreşedintele ASF să nu le poată îndeplini. De altfel, în urma actului emis de Executiv, acesta din urmă a şi demisionat. Preşedintele Autorităţii, Dan Radu Ruşanu, ar fi jucat un rol decisiv în îndepărtarea indezirabililor din funcţiile decisive, aşa cum reiese chiar din discuţiile interceptate de procurori. Acum, DNA îl acuză de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional.
Nu recunoaște acuzațiile
Şeful ASF crede însă că punerea sa sub acuzare are o miză politică: „Are legătură mai mare cu Astra decât cu ordonanţa… Aţi văzut şi dumneavoastră… Deci domnul Băsescu, care spune că în acţiunea nejustificată de la Astra va trebui să răspundă conducerea. Vom vedea peste două-trei săptămâni dacă acţiunea incompetenţilor de la ASF a fost justificată sau domnul preşedinte a vrut să îl apere pe prietenul său, domnul Adamescu”, spunea Dan Radu Ruşanu pe 21 februarie 2014.