Ministrul Educației, Daniel David, consideră că fiecare municipiu și oraș mare ar trebui să aibă o prezență academică, fără a fi necesară înființarea unor universități noi în fiecare reședință de județ.

Daniel David a făcut referire la modelul universităților internaționale de prestigiu

Prin aceste centre educaționale, universitățile existente ar putea oferi programe de studiu la distanță, astfel încât tinerii să aibă acces la educație superioară fără a fi nevoiți să se mute în alte orașe. O astfel de strategie ar contribui la menținerea forței de muncă locale și la dezvoltarea comunităților, evitând depopularea regiunilor mai puțin dezvoltate.

„Eu cred că toate municipiile, orașele mai mari ar trebui să aibă o prezență academică. Este nerealist să te gândești că vei face universități peste universități în toate reședințele de județ, în toate municipiile, dar poți să ai prezențe academice, inclusiv prin programe de învățământ la distanță, astfel încât marile universități să fie prezente acolo, iar pentru anumite programe tinerii să rămână în zonă.

Nici nu depopulezi, ca să spun așa, aria la care te adresezi și în același timp poți să faci un învățământ, o pregătire de calitate. Deci eu am o părere bună despre ceea ce înseamnă învățământul la distanță”, a transmis ministrul Educației pe Facebook.

Ministrul a făcut apoi referire la modelul universităților internaționale de prestigiu, precum Harvard, care oferă programe de învățământ la distanță. El a subliniat că acest sistem poate asigura o pregătire de calitate și poate reprezenta o soluție viabilă pentru accesibilizarea educației superioare în România.

angajat munca de acasa work from home
SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul Educației a făcut mai multe declarații cu privire la regulile din școli

În altă ordine de idei, ministrul Educaţiei a reafirmat anterior, într-o conferinţă de presă, faptul că reglementările privind utilizarea telefoanelor mobile în şcoli sunt deja clare şi că ele nu reprezintă o noutate.

Acesta a declarat că regulile sunt vechi şi că responsabilitatea respectării acestora revine, în mod direct, profesorilor şi conducerii şcolii, nu Ministerului Educaţiei.

Ministrul a subliniat că legislaţia existentă interzice utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, cu excepţia cazurilor în care elevii primesc acordul cadrelor didactice pentru a le utiliza în scopuri educaţionale.

De asemenea, acesta a clarificat că Ministerul Educaţiei nu are rolul de a interveni în gestionarea utilizării telefoanelor în sălile de clasă.