Dezvoltatorul One United Properties, unul dintre cei mai importanți jucători din industria de real estate din România, a transmis marți că o companie de investiții controlată de Daniel Dines a achiziționat 5% din acțiunile firmei fondate de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, se arată într-un comunicat remis pe adresa redacției.

Anunțul făcut de Daniel Dines după achiziție

„România a demonstrat de-a lungul anilor că este un excelent hub de talente în diverse sectoare, iar potențialul industriei imobiliare nu face excepție. Credem în dezvoltarea acestuia în România, suntem un partener pe termen lung și vrem să continuăm să investim în proiectele de dezvoltare ale companiei One United Properties.”, a transmis cel mai bogat om din România.

„Suntem încântați să avem alături de noi un partener de calibru internațional, care, alături de ceilalți acționari, va contribui la dezvoltarea companiei noastre și la consolidarea unui brand puternic românesc.”, a spus, la rândul său, Victor Căpitanu, Cofondator și Director Executiv al One United Properties.

Cine este Daniel Dines

Daniel Dineș are 49 de ani și s-a născut în Onești, județul Bacău.  Avea „un pic de talent la matematică‟, așa că a intrat ușor la facultate, la secția informatică a Universității București. Facultatea nu prea i-a plăcut însă, așa că nu prea dădea pe la cursuri.

A terminat, totuși, Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității București în anul 1997. A învățat programare într-o vară. Programarea i-a făcut cu ochiul după ce un coleg i-a spus că poate face 300 de dolari pe lună.

Eu cred că trăiam cu 30 de dolari pe lună atunci. Aşa că m-am apucat să învăţ, am petrecut toată vara studiind un limbaj de programare după ce am făcut rost de o carte. După câteva luni m-am angajat la o firmă care nu avea destule calculatoare. Aşa că lucram noaptea, de la 8 seara, pe un calculator de la ei.

A fost plăcerea vieţii mele. Era un calculator puternic pentru perioada aceea, a fost jucăria mea timp de şase luni. Îmi puneam muzică, eram singur, studiam, lucram.

 Recrutat de Microsoft

Era perioada 1990-1995. La acel moment, Microsoft începuse să recruteze personal din România. Așa că a încercat și el, atras de salariul anual brut de 60.000 de dolari. A participat la interviuri așa că a fost selectat.

A plecat în Statele Unite în anul 2000. Dar nu a reușit să se acomodeze, spune el. Așa că programatorul s-a întors în România în anul 2005 pentru a pune bazele unei companii care se numea inițial DeskOver. Aceasta a fost redenumită UiPath în anul 2015.

„Să pornești o companie dintr-un loc mic fără piață are un avantaj ascuns: te forțează să gândești global din prima zi‟, a scris Dines într-o scrisoare inclusă în documentele depuse pentru listare, conform Bloomberg.

Astăzi, după listare acțiunile companiei au crescut cu încă 23%, până la 69 de dolari pe unitate. Acest lucru a făcut ca valoarea companiei să fie de 35 de miliarde de dolari. Joi acțiunile creșteau din nou, cu 12,42%, astfel că societatea are acum o valoare bursieră de 40 de miliarde de dolari.

Suma este echivalentă cu 33 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă mai mult de 10% din întreaga economie a României.

Cine este One United Properties

One United Properties este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020.