Daniel Funeriu denunță statul postdecembrist și cere reconstrucția României pe baze morale

Într-un mesaj public cu valențe manifest-politice, Daniel Funeriu exprimă nemulțumirea față de modul în care a fost construit statul român postdecembrist, pe care îl consideră întemeiat pe minciună și manipulare. Fostul ministru al Educației evocă momente-cheie din istoria recentă, precum alegerile din 1990 sau Revoluția din 1989, sugerând că fundamentul instituțional al țării a fost serios compromis încă de la începuturi.

„Mai sunt două săptămâni până la momentul, istoric zic eu, în care putem spune stop sistemelor defecte construite pe fundația unui stat care ne minte, unui stat fondat în 1990 pe minciuna furtului Revoluției, pe minciuna manipulării votului din mai 1990. Vă amintiți „nu ai mâncat salam cu soia”, „ați furat poporu’ cu televizoru’”… Azi se vrea manipularea cu rețele sociale și… sondaje mincinoase.

Putem spune stop acelui stat care a ajuns într-o fundătură atât de serioasă încât nu mai e capabil nici să organizeze alegeri prezidențiale, adică cea mai importantă conversație a românilor cu clasa politică!”, scrie Funeriu pe Facebook.

În apropierea unui nou ciclu electoral, Funeriu atrage atenția asupra disfuncționalităților majore din sistemul democratic actual, care, în opinia sa, a ajuns într-un punct atât de fragil încât nu mai este capabil nici măcar să organizeze corect alegeri prezidențiale. El vorbește despre o societate divizată și polarizată, în care oamenii ajung să se certe în familie din cauza politicului, în timp ce statul își pierde capacitatea de a gestiona cu decență procesele democratice fundamentale.

Daniel Funeriu
SURSA FOTO: Facebook, Daniel P. Funeriu

Funeriu nu doar critică, ci face și un apel la responsabilitate

Prin acest demers, Funeriu nu doar critică, ci face și un apel la responsabilitate. El consideră că generația sa are datoria de a reconstrui statul pe baze solide, în jurul adevărului, eticii și moralei, și pledează pentru un nou început care să aducă siguranță, apartenență și respect pentru cetățeni. Mesajul său este unul profund personal și intenționat direct, adresat celor care, din decență sau resemnare, au rămas tăcuți prea mult timp.

„Dar putem mai mult decât să spunem stop! Putem să începem, în sfârșit, să construim un stat bazat pe adevăr, pentru că doar adevărul ne vindecă națiunea divizată.
Nu mai vreau certuri în familii pe teme politice, pentru că statul nu e capabil să organizeze în liniște și bună pace alegeri prezidențiale!

Vreau să încetăm să tribalizăm societatea noastră! Și mie mi-a fost furat votul, chiar dacă votul meu a fost, probabil, diferit de votul altor români!”, scrie Funeriu.

În același timp, ținând cont de regulile platformelor digitale și de legislația electorală, își invită susținătorii să continue dialogul pe o nouă pagină oficială, păstrând stilul autentic și deschis cu care și-a obișnuit publicul.

Postarea lui Daniel P. Funeriu